În noul volum de poezie al lui Tudor Crețu, Blesteme & more (Casa de Pariuri Literare, 2021), descoperim în Tudor un maestru al maeştrilor blestemelor – şi asta din prima propoziţie, primul rînd („E Oengista, așterne-i, Doamne, pe față batista”), primul poem („Meliță cu cioc ojat, viermuși să culegi din căcat. Lindicul, tot ca viermușii să ți se zvârcole-n cârlig, să te trag ca peștii pe pipirig. Să te tai în fiece colț de hârtie. Să faci, ca bărbații, chelie. În salată de vinete să fii îngropată, s-o netezesc cu lama lată – de plastic. Să degeri ca o ceapă. Să cazi în prăpastie, -n apă – și după. Puntea să-ți fie îngustă ca fruntea. Să te strici ca o supă. (Ghiavolul se rujează și el și te pupă). Flocii să-ți năpădească vaginul. Să-ți crească păr pe ovare, sârme de rufe pe cap. Adeneul să-ți atârne și el la uscat. Spirala beată, dezacordată. Strămoșii-ți stau prinși de ea, ceată. Cu dinții. Îți spurci – retro –părinții. Preferata ta – icra de mreană. Toxică, aurie. Să-ți miroasă neamul a căcat și-n sicrie. Să te decolorezi. Să te calce-n picioare hoarde, cirezi. Doar în urechi să nu-ți îndeși vată. Să menstruezi (și) anal. Găurile să-ți miroasă a guri de canal. De ziua ta, -n balega de cal să-nfigi lumânări. Ba nu, de vacă: să-nfigi și-aprinzi câte o cracă. Să-ți faci tort din resturi de la mort. Cu apa lui să te speli, mai galbenă un pic, să-ncepi de sub buric. Vedea-ți-aș fața acoperită, fie și cu o bucată de sită, c-un colț de cârpă – udă, n-ai fost, nici măcar, târfă, cu hârtie de budă. Folosită – muște pe ea, tot ca pe sită. Să-ți… Bucățele, toată, bucăți”).
O forţă malefică & îndemînare incredibilă; eul poetic aruncă cu blesteme-rafale nemiloase ale unui Kalaşnikov înrăit & talentat la maximum, furios, sadic, cinic, sarcastic, carte din care mai… bine mai cităm cîteva fragmente decît să povestim despre:
„Ciumegul – scuipă-n gulaș și-amestecă jegul. (…) E constipat: elimin-o stâncă, -n loc de căcat. Are diaree: jetu-i o Niagară plebee. Mustața-i polizată și, ca călcâciul, la fel de crăpată. I-o dă nevasta cu cremă. Cu flegma nimer de pe fereastră-n ghenă: și el, și ea. Își pun, la răstimpuri, motorină-n cafea. Beau pe balcon. Râgâie: ea-l alintă Tecton. Se bășește, îl trece, o seară, pe pește. Între dinți cu sule – de la muzeu – se scobește, cu vârfuri de armă. Dă la maxim maneaua când vrea s-adoarmă”; „Țoapa, n-o mai înghite nici groapa. Tocu-i subțire, părul roșcat. Gura nu-i pute nici de mâncă căcat. Al ei, trebe spus, e șuvițat. Subțire ca tocul, iute ca ketchup-ul”; „Fufeza, craniul i l-aș deschide cu freza”; „Să crapi ca bucata de cretă păstrată pentru întâlnirea de zece ani. Să ți se ia, ca abțibildul ud, carnea de pe os. Pupile de plastilină, gheare de brotac, maț și bășină. Organele să-ți plesnească ca pungile de un leu. Tu și bătutul în masă la prezidii și I-ul tot mai înalt din partId. Și cioburile de sticlă cu care ai vătăma copiii. Și furca cu care ai întoarce mațele căprioarelor – mațe, da, de ființe cu ochi mari – șiruri pe tarlale, grămezi. Și resturile tale, ca niște luni negre, de unghii. Și orbitele – scorburi scufundate. „Și toate celelalte. Tot.””; „Să faci accident pe cel mai neted ciment. Să crapi ca parbrizul. Cu același sunet. Sec. Sufletu-ți va ieși pe cur. Vei/va sâsâi ca după un praznic cu magiun, vei/va fumega ca un tun. Blugii îți vor fi trei sferturi. Pachetul de țigări, în buzunarul de la piept. Să mori pe scaun, cu spatele (ne-)drept. Cum rup eu mentosana, vertebra să-ți facă poc. Măduva să ți se strice ca apa rămasă în furtun. Să-ți ruginească și ea. Să nu mai apuci să bei o cafea. Cu cioburi fac semnul, scriu: să-ți cari în spate lemnul de sicriu. Ca un bec să te spargi, sub o copită de elefant. Să rătăceși – clăbuc în neant. Să nu mai ajungi mâine la lucru. Nu faci nici cât sârmulița de cupru. Lumânare strâmbă-ți pun – în mâl de beci. Nici catarama, -n sicriu, să nu-ți lucească. Nici crucea de pe piept. În pământ să te-ntorci – tânăr, erect”; „Să fii înmormântat c-un cârlig înfipt în cap, pentru somn. C-unul de păstrăv în buză. Moartea – cu tine lehuză. Nouă luni – s-arzi printre tăciuni. Nouă ani – să te digere calcani, în străfund. Cei ce pescu la grund, să te-agațe din când în când. Să-ți sfâșie și ei coasta. Să tragă și rupă. -Ți îngrop – aci! – povasta. Și viața de după”; „Șenila să-ți calce pragu’ și vila. Vița să ți-o înece Dâmbovíța. De sărăbători să-ți pui în ciorbă ce storci din subsuori. Pe friptură, -n loc de curry, cioburi și zgură. În vârf de tort, o pietricică. Un sâmbure din cireașa lui Nică. Nevasta să-ți uite – prima – povasta. Fiul să-ți ardă crochiul. Notarul să pună un simplu punct, să nici nu mai scrie defunct”; „Teleleica să-ți ia, de pe os, fleica. Mătăhala, să-ți frece rana cu bala. Frumoasa să-și ascută-n fața ta coasa. Maica calea să-ți arate cu degetul valea. Troana, mucii să-ți dea pe nas, cât macaroana. Budihoala, gena ți-e, de fapt, boala. Chitoaca, clopotul să ți-l tragi, să-ți bați toaca. Pârțuica să-ți pută mai dihai decât țuica. Rânza să-ți facă găuri ca brânza. Gălbinaria să-ți cuprindă și caria. Ojigul să te-ncovoaie ca pipirigul. Tătarca, când treci să fie găurită barca. Trânjii, să nu mai stai jos nici cât mânjii. Limbricii să-ți năpădească și micii, și muștarul. Viermi să duci la bot (și) cu paharul. Mișulia să umple de oameni avlia. Vărsatul, să puroiezi pentru tăt satul. Global”…
Blesteme & more e un volum unic în poezia română şi mai are şi cîteva blesteme în lectura vrăji… ăăăă… autorului, dacă vreţi să vă speriaţi şi mai tare. În concluzie, „dacă are cineva nevoie de un serviciu de blesteme, la Tudor Creţu trebuie să apeleze. Pentru că o asemenea vervă imprecativă n-am mai văzut de pe vremea lui Arghezi” (Al. Cistelecan).
