Viața profesională a unui bibliotecar se împarte în două etape: înainte și după ce participă pentru prima oară la Congresul Mondial al Bibliotecarilor organizat anual de IFLA – Federația Internațională a Bibliotecilor și Asociațiilor de Bibliotecari. Indiferent din ce tip de bibliotecă vine (școlară, publică, universitară, națională) și oricât de bun specialist este, oricât de implicat profesional era înainte de un astfel de congres, lumea unui bibliotecar, după ce se întâlnește, într-unul dintre marile orașe ale lumii, cu câteva mii de bibliotecari, fiecare cu povestea lui de implicare în și pentru comunitate, arată diferit. El sau ea trece într-o nouă etapă profesională. Asta deoarece la Congresul IFLA afli cum arată și se simte împărtășirea unei meniri profesionale dincolo de granițe, limbi vorbite, istorie sau culturi, ce înseamnă o misiune colectivă asumată.
La prima ediție a congresului am mers în Quebec, Canada, ca masterand în Biblioteconomie și Științe ale Informării, la Universitatea din Illinois și am fost uimită să aflu cât de mult se aseamănă problemele bibliotecilor și ale comunităților din întreaga lume. Cu toate acestea, oferta și calitatea serviciilor de bibliotecă diferă mult, în funcție de țară. După acel congres am decis să aplic la un doctorat care să mă ajute să înțeleg, în contextul în care nevoile sunt asemănătoare și misiunea comună, de unde vin diferențele dintre serviciile de bibliotecă din țările foste comuniste și cele din Vestul Europei sau din America de Nord. Viața mea, după această decizie, s-a schimbat radical.
Mai apoi, fiecare dintre celelalte cinci participări la Congresele IFLA mi-a adus lecții și oameni valoroși, atât în viața profesională, cât și în cea personală, deschizându-mi noi oportunități. Iar ediția din 2022 a Congresului IFLA nu a fost o excepție.
După ce, timp de doi ani, congresul nu s-a mai organizat fizic, iar comunicarea profesională, în mai toate domeniile, s-a făcut online, bibliotecarii s-au reîntâlnit anul acesta la Dublin. În această perioadă, ca toți ceilalți oameni, bibliotecarii au trecut prin stresul unei pandemii și al unui război în Europa. Dar, zi de zi, bibliotecarii au muncit să își actualizeze serviciile pentru ca, chiar și în izolare și de la distanță, publicul să poată avea acces la resurse, informații sau colecții. Munca de bibliotecar s-a diversificat prin introducerea de noi instrumente de comunicare și prin eficientizarea modalităților de conectare cu comunitatea. Așa că acest Congres IFLA a oferit celor aproape 2000 de participanți prima oportunitate, după mult timp, să descopere colegi bibliotecari din întreaga lume sau să își reîntâlnească colegi care au făcut eforturi pentru a fi în prima linie de susținere în comunitățile lor pe perioada pandemiei. În cele 5 zile de conferință, discuțiile legate de activitatea curentă din biblioteci au inclus și activitatea bibliotecarilor din Ucraina sau a celor din țările vecine, întreprinsă pentru a-i ajuta pe oamenii loviți de război. Ca la orice eveniment post-izolare, discuțiile profesionale au inclus și momente emoționante în care apropierea umană potența relația profesională.
Pe drumul de întoarcere acasă, analizând temele discutate, mi-am dat seama că am rămas puternic conectată la o idee. Din cascada de trăiri și întâmplări de la congres, cea care mi-a dat impulsul cel mai puternic pentru ce urmează a fost chiar discursul de deschidere a evenimentului, susținut de Mary Robinson, prima Președintă a Irlandei (1990-1997). Doamna Mary Robinson este un lider autentic, iubită în Irlanda și respectată în întreaga lume. La congres, ea a avut un puternic discurs despre criza climatică — „cea mai gravă dintre crizele pe care le trăim”. Dintre problemele cu care se confruntă lumea, ea a ales să-și folosească vocea și experiența pentru a discuta și a ne ajuta să înțelegem mai clar criza climatică în care ne aflăm. Și asta deoarece, ca orice criză globală, criza climatică afectează disproporționat comunități care sunt deja lovite de inegalități și de lipsa justiției în societate, iar noi nu ne putem permite să mai așteptăm. Țările care au beneficiat de pe urma Revoluției Industriale au contribuit direct sau indirect la crearea crizei în care ne aflăm și, de obicei, ele nu sunt printre națiunile care vor suferi cele dintâi. De aceea, Mary Robinson cheamă liderii globali, naționali, dar și pe cei formali sau informali de la nivelul comunităților să își asume un răspuns colectiv la această criză. Efortul comun necesar înseamnă și încercarea de a rezolva și îndrepta injustițiile din societate. Obiectivele ambițioase de reducere a emisiilor de carbon la nivel mondial cu 45% până în 2030, pentru ca lumea să ajungă la zero emisii de carbon în 2050, sunt măsuri minime pe care specialiștii, dar și unii politicieni la nivel european le-au anunțat. Dar ele sunt, din punct de vedere științific, minimale și urgente, iar implementarea lor nu mai poate fi făcută gradual. În acest context, opțiunile pe care le avem sunt „fie acțiune colectivă, fie sinucidere colectivă”.
Bibliotecarii fac parte din puținele profesii care lucrează direct la construirea comunităților (locale, științifice, naționale) și știu cât de dificilă este schimbarea mentalității unei comunități. Iar ei mai știu în mod direct și cât sunt de eficiente sursele de informare și de inspirație disponibile sau proiectele sustenabile, gândite și implementate pentru a produce schimbarea în bine în aceste comunități. De aceea, Mary Robinson a lansat la Dublin o provocare: ca bibliotecile să contribuie activ la schimbarea mentalității în comunitățile pe care le deservesc, iar efortul lor să ducă la o transformare socială, produsă ca răspuns la criza climatică.
Când am auzit acest îndemn, mi-au venit în minte eforturile pe care bibliotecarii din România și din Republica Moldova le fac deja pentru a contribui la schimbarea acestor mentalități. Dacă e să vorbim de colectarea selectivă a deșeurilor sau a electronicelor vechi din comunități rurale, atunci biblioteci cum sunt cele din Pietrari (Vâlcea) sau Bâra (Neamț) se implică de ceva vreme pentru a informa comunitatea și a convinge oamenii să se implice. Promovarea mersului cu bicicleta ca alternativă la automobile, dar și ca promotor al unui mod de viață sănătos se întâmplă în comunități mici (precum Cotnari), dar și în cele mai mari (cum e Satu Mare), și asta prin intermediul bibliotecilor.
Bibliotecarii și bibliotecile se implică activ în găsirea unor surse de finanțare pentru eficientizarea energetică a clădirilor (școli sau biblioteci), iar aici avem ca exemplu bibliotecile județene din Galați sau din Argeș.
Exemplul cel mai puternic pe care îl știu eu de trezire a conștiinței oamenilor la nivel local și de construire a unui efort colectiv în domeniul sustenabilității vine de la Biblioteca Comunală Șirna, din Prahova. Aici, bibliotecara Iuliana-Camelia Pîrvu, după ani în care și-a construit o bibliotecă verde, cu panouri solare și activități de ecologizare desfășurate împreună cu comunitatea, a accesat fonduri Erasmus+ pentru a învăța, împreună cu lideri din comunitate, cum se construiește un Consiliu verde, format din voluntari care își asumă implicarea în schimbarea de mentalitate.
Ceea ce lideri de corporații sau din domeniul politic nu își asumă la nivel personal, deși au resurse și specialiști care să îi ajute, simpli bibliotecari fac, uneori zi de zi.
La congres s-au prezentat și alte multe exemple de proiecte ale bibliotecilor verzi din întreaga lume, parteneriate dintre biblioteci și școli care au ca scop educația pentru ecologie, programe intergeneraționale în care reprezentanți ai comunităților de diferite vârste lucrează împreună pentru a găsi soluții mai verzi, mai sustenabile în comunitate, inovații ce țin de eficientizarea energetică a clădirilor.
Mary Robinson știa de existența eforturilor individuale ale bibliotecarilor, eforturi care au impresionat-o. Dar provocarea pe care a susținut-o în fața participanților este aceea de asumare a celor care sunt implicați în educația formală sau informală a tuturor generațiilor, pentru ca aceștia să își unească glasurile și să vorbească și mai clar despre criza climatică. E nevoie să avem o voce comună și să spunem care sunt efectele acestei realități planetare generate de schimbările climatice. Astfel, fiecare dintre noi poate să își adauge contribuția la acest efort colectiv atât de necesar. La nivel individual putem să ne simțim prizonieri într-o lume asupra căreia nu avem putere de decizie sau de influență, dar timpurile ne cer să căutăm moduri de a acționa împreună. Folosind sintagma lui Desmond Tutu, timpurile ne cer să fim „prizonieri ai speranței”.
Ca oameni de rând, profesioniști din orice domeniu ori ca lideri și factori de decizie, indiferent ce loc sau poziție socială ocupăm pe această planetă, e vremea să alegem să acționăm deopotrivă pentru binele comun, bine care, în acest moment, este în mod direct legat de supraviețuirea noastră.
Cu ideea de „prizonier al speranței” am rămas în gând pe toată durata congresului și la săptămâni bune după aceea. Cu acest gând și cu înțelegerea asumării unei acțiuni colective merg mai departe împreună cu bibliotecile. Așa voi ajunge și la conferința de toamnă a bibliotecarilor din bibliotecile publice „Biblioteci verzi și digitale”, eveniment care va avea loc în perioada 5–7 octombrie la Târgu Jiu, unde se va discuta pentru prima oară asumat despre biblioteci verzi în România.
Viața noastră se împarte în două părți: înainte și după ce înțelegem pericolul în care se află omenirea datorită crizei climatice. După Congresul IFLA din acest an, merg mai departe împreună cu bibliotecari din țară și din străinătate în proiectele de dezvoltare comunitară, prin implicarea bibliotecilor publice. Așa cum criza pandemică ne-a demonstrat și cum criza climatică ne tot avertizează, timpul soluțiilor individuale a trecut. Acțiunea colectivă, efortul solidar pentru binele comun, pentru schimbarea mentalităților, rămân singurele opțiuni salvatoare ale umanității. Iar decizia implicării trebuie să fie unanimă. Salvarea ține de fiecare dintre noi.
