Ieri, în incinta mall-ului lângă care lucrez. Sunt la raionul de legume și la doi metri de mine strigă o doamnă: Ajutor! Chemați medicul! Urgent! Un bărbat de peste 65 de ani, paznic al mall-ului, a leșinat și și-a spart arcada. Doamna care strigă după ajutor îl ține nemișcat; așa te învață legislația rutieră și mai puțin orele de biologie sau educație civică. În acest timp, eu alerg către personalul supermarketului și le spun angajaților să meargă de urgență la cabinetul medical ca să cheme un medic. Doi angajați dau din umăr, al treilea spune că supermarketul nu are cabinet medical și al patrulea fuge către locul incidentului și strigă după o altă angajată care se ocupă de mentenanță: Maaaamă, vezi?, ăsta e Gicu. Moare.
Fug la bărbatul căzut și-l văd într-o imensă baltă de sânge, doamna îl ține în continuare și îl roagă să-și păstreze calmul, să continue să respire că ajutoarele sunt pe drum. Acum sunt în genunchi, stau și eu lângă acest domn și sun la salvare, timp în care lângă noi se formează o mulțime de oameni alcătuită în mare parte din vânzători, paznici și câțiva clienți – toți sunt gură cască. Sun la salvare și aștept să mi se preia legătura la Brașov ca să pot solicita urgent un echipaj de intervenție, le zic angajaților, care acum stau și se uită cu o mână-n șold și cu alta la gură, să cheme medicii de la cabinetul medical pe care-l are mall-ul. Un alt nenică de la pază îmi spune că există un doctor care e posibil să-și fi luat liber azi, celălalt nene pare să aibă șaptezeci de ani și tușește de am impresia că o să i se rupă coșul pieptului și-mi spune: Nu știu ce să fac, doamnă, eu îl sun pe șefu’.
Am devenit foarte nervoasă și copleșită de frustrările pe care le naște incapacitatea asta de a ajuta. Ambulanța e pe drum, doamna care încă îl ține pe bărbatul în agonie îi vorbește cu calm și-l roagă să-și miște mâna dacă ne aude… Sângele țâșnește. S-ar putea să fi suferit un accident vascular, ne spune o altă femeie, clientă și ea. Sun acum la salvare. Îi zic că tocmai am sunat. O altă domnișoară ne zice că a sunat și ea și le spune celorlalți oameni să păstreze distanța. Văd că vine și doamna de la curățenie cu un mop și-o găleată.
Singura care nu mai vine este ambulanța.
Mă ridic și rog o angajată la supermarket să mai cheme trei colegi și să se mobilizeze astfel încât să iasă în fața mall-ului și să-i îndrume pe cei de la salvare, mall-ul având două intrări diferite dinspre două străzi foarte circulate din oraș. Îmi dau seama că nu mai am răbdare, văd că au trecut șase minute, așa că sun din nou la ambulanță. Tipul de la celălalt capăt al firului îmi zice: am trimis, doamnă, echipajul e la fața locului! Îi spun că eu sunt la fața locului și că nu e nimeni. După cinci minute apare echipajul de la salvare cu patru inși, dintre care primul, îmbrăcat complet în roșu, își zice ca pentru sine: Vai de mine! Am plecat și am lăsat coșul de cumpărături acolo. La ieșirea din mall am plâns și nu știu din cauza cui. Că nu există nimeni pe care să te poți baza? Că nu există oameni competenți care să-și facă treaba? Că mi-a fost milă de acest domn? Că în România aproape toți paznicii sunt bătrâni fiindcă nu pot trăi dintr-o amărâtă de pensie?
În luna mai a acestui an, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat că în România speranţa de viaţă la naştere este sub media europeană, la fel şi speranţa de viaţă la pensionare. În acest sens, Ministrul Muncii a reiterat faptul că vârsta de pensionare nu va crește, dar se va încuraja rămânerea în activitate, inclusiv prin stimulente. Eu chiar sper ca următorii ani să ne prindă cu o lege a pensiilor modificată, iar ultimul anunț în acest context, pe care l-a făcut Raluca Turcan, mă face să vreau să cred că lucrurile se vor îndrepta.
Până atunci pot doar să mă mint că nu am ce face. Sau pot face ceva. Pentru că nu mai vreau să ajung într-un punct în care viața bătrânilor sau viața cuiva să depindă de acțiunile mele, am decis să urmez un curs de prim-ajutor de bază. Partea bună este că multe organizații umanitare abilitate prin lege să asigure asistență umanitară și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile oferă și asftel de cursuri. Eu am ales a doua variantă. Tu ce ai alege?
