Niveluri de viață a fost publicată în 2013 și este o combinație de non-ficțiune și ficțiune. Julian Barnes explorează evoluția și impactul fotografiei aeriene asupra conștiinței umane și asupra viziunii noastre asupra lumii, dar include și o poveste ficțională despre un bărbat francez din secolul al XIX-lea care se îndrăgostește de o femeie engleză și încearcă să-i câștige inima participând la primele zboruri cu balonul cu aer cald. Scriitorul a pierdut-o pe soția sa, Pat Kavanagh, în noiembrie 2008, din cauza cancerului cerebral, iar această pierdere a avut un impact semnificativ asupra vieții și scrierilor sale, inclusiv în volumul Niveluri de viață.
Cum am ajuns în aer?
Inventarea balonului cu aer cald este atribuită lui Joseph-Michel Montgolfier și fratelui său Jacques-Étienne Montgolfier, doi frați francezi care au fost pionieri în domeniul aeronauticii la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Prima demonstrație publică a unui balon cu aer cald a avut loc la Annonay, Franța, în 4 iunie 1783. Balonul, numit Le Globe, a fost ridicat deasupra orașului, având ca sursă de încălzire aerul încălzit de un foc ars sub un sac de pânză. Această demonstrație a fost un eveniment semnificativ în istoria zborului și a demonstrat pentru prima dată posibilitatea ridicării unui obiect prin intermediul aerului încălzit. Următorul pas major a fost realizat de fizicianul francez Jacques Charles și inginerul Nicolas-Louis Robert. Ei au construit primul balon cu hidrogen, un gaz mai ușor decât aerul, în august 1783. Acest balon a fost denumit Le Charlière. Experimentul lor a avut succes și a confirmat principiile zborului cu baloane. Mai târziu, în septembrie 1783, frații Montgolfier au organizat un alt zbor, de data aceasta folosind un balon cu aer cald în care erau montate o coș și câteva animale. Acest zbor a fost un succes și a atras atenția publicului asupra posibilităților zborului cu baloane.
„Pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puși laolaltă până acum. Uneori, lumea se schimbă alteori, nu e posibil să se prăbușească și să ardă sau să ardă și să se prăbușească, însă câteodată se creează ceva nou, iar atunci lumea se schimbă împreună. În acea primă exaltare în acel prin elan vertical și zgomotos, ei sunt mai mari decât dacă i-am luat separat împreună. Văd mai departe și mai limpede.”
Mix de istorie și aventuri imaginare
În majoritatea cărților sale, Julian Barnes a sfidat limitele tradiționale ale genurilor literare, iar Niveluri de viață nu face excepție. Considerată a fi una dintre cele mai bune cărți ale sale, introduce în text și pagini legate de durerea pierderii soției sale, dar și pagini de istorie, eseuri meditative și biografie ficționalizată. Fiecare dintre cele trei eseuri – Păcatul înălțimii, la același nivel, Pierderea adâncimii – începe cu același concept: acela de a aduce împreună două elemente care nu au fost asociate până acum.
În primul eseu, fotograful și inventatorul din secolul al XIX-lea, Gaspard-Félix Tournachon, cunoscut sub numele simplu de Nadar, îmbină fotografia și aeronautica, devenind astfel primul fotograf aerian.
În al doilea eseu, Barnes relatează o aventură imaginată între actrița Sarah Bernhardt și Fred Burnaby, un călător și aventurier englez.
În al treilea eseu, dragostea îi unește pe Barnes și pe soția sa – și persistă chiar și după moartea lui acesteia. O serie de coincidențe leagă cele trei eseuri: Burnaby și Bernhardt au călătorit și ei cu balonul; Nadar a fotografiat-o pe Bernhardt de mai multe ori; Nadar a fost un soț devotat, în ciuda aventurilor sale, și și-a îngrijit soția până la final, așa cum Barnes a îngrijit-o pe a sa.
Elemente din primele două secțiuni ale cărții revin ca metafore în cea de-a treia: „Te simți absurd, ca unul dintre acele manechine îmbrăcate, înconjurate de cranii, pe care Nadar le-a fotografiat în catacombe. Sau ca acel boa constrictor”, aparținând lui Bernhardt, ”care a început să înghită pernele de canapea și a trebuit să fie împușcat mortal”. Dar faptele din viața lui Barnes fără Kavanagh nu au nevoie de metafore. „Mă uit la brelocul meu de chei (care a fost al ei): conține doar două chei, una de la ușa din față a casei și una de la poarta din spate a cimitirului”, scrie el. „Obișnuiam să îi frec cu ulei pe spate, pentru că pielea ei se usca ușor; acum frec cu ulei stejarul uscat al mormântului ei.”
Kavanagh nu apare decât în ultimul eseu. Ea proiectează o umbră asupra capitolelor preliminare jucăușe și digresive, iar în această nouă lumină, umbroasă, ele par a fi o apărare împotriva elementelor care distrug identitatea durerii – ca și cum Barnes s-ar fi temut că acest text ar putea să o ucidă din nou, de data aceasta în proză. Cel de-al treilea eseu, mi-a plăcut cel mai mult și este, de fapt, centrul emoțional al cărții.
„Prima dată când am fost departe de ea mai mult de o zi sau două mă mutasem la țară ca să scriu, am descoperit că pe deasupra tuturor modalităților previzibile, în ea îmi era dor de ea și moral. Faptul v-a surprins, dar poate că n-ar fi trebuit. E posibil ca iubirea să ne ducă acolo unde credem sau sperăm, dar indiferent de rezultat, s-ar cuveni să fie o chemare la seriozitate și adevăr. Dacă nu e așa și dacă nu este morală în efectele pe care le provoacă, atunci e doar o formă exagerată de plăcere. Pe când durerea opusul iubirii nu pare să ocupe un spațiu moral. Poziția defensivă încovrigată, pe care ne silește să o adoptăm dacă vrem să supraviețuim, ne face mult mai egoiști. Nu e un loc la mare înălțime. Nu există priveliști spectaculoase. Nu te mai auzi trăind.”
Stil și particularități
Niveluri de viață propune cititorilor o proză profundă, meditativă și emoționantă, Julian Barnes fiind un maestru când vine vorba despre capacitatea sa de a exprima idei complexe într-un limbaj clar și elocvent. Deși sondează emoții profund personale, volumul nu este autobiografic, Barnes evită detaliile, evită să menționeze numele soției și nici nu împărtășește toate ultimele lucruri pe care ne spune că și le amintește extrem de clar. Folosirea imaginilor puternice, construirea unei atmosfere bogate și captivante, și mai ales structura narativă neconvențională, cu salturi în timp și perspective multiple, combinația de non-ficțiune și ficțiune fac din acest volum micuț o delicatesă literară.
Niveluri de viață, Julian Barnes, Editura Nemira, 2014, 2023. Traducere: Radu Paraschivescu
Imagini de Carmen Florea.
