Festivalul Balkanik a fost pentru mine o experiență inedită, în primul rând pentru că deși nu ascult foarte mult world music în timpul liber, m-am lăsat purtată de muzica românească – taraf și fanfară, de folk și oriental, de canțonete și influențele armenești și evreiești. Apoi pentru că, deși nu e pentru prima oară când văd diversitate în rândul publicului, e pentru prima oară când observ persoane cu gusturile muzicale atât de diferite, unite de curiozitatea descoperirii unor noi sonorități, cu scopul de a se simți bine.
Balkanik Festival a avut ateliere de olărit și lucru manual, expoziții & instalații, un mini bazar handmade și street food cu fel și fel de miresme, dar a avut și muzică, acest conector prezent în toate cele trei zile de festival. Haideți să pornim împreună într-o călătorie prin România, Armenia, Polonia, Franța, Tunisia, Serbia și Turcia, să descoperim noi artiști care să ne îmbogățească playlisturile & sufletele.
Ziua 1: apus instrumental, săraca fată bogată & așteptările mele
Prima zi a început cu un apus de soare reflectat în instrumentele muzicale ale Kristijan Azirovic Orkestra. Sârbii au scos arsenalul de instrumente de suflat și percuție și asemeni unor turme de elefanți care se salută, au sunat din trompetă și tubă, în timp ce au mers în tandem cu bătăile de tobe. Reprezentația așezată, cu melodii tradiționale sârbești, a invitat timid oamenii la dans, însă odată coborâți în public, membrii KAO ne-au încântat cu ”When The Saints Go Marching In” și au dat curs unor serii de improvizații care au născut cele mai nebunești mișcări și voie bună. A fost un început extraordinar pentru un festival world music, și nu vă mint!
Am crescut cu ABBA, Queen, Gipsy Kings și muzică clasică, însă adeseori, când îmi vizitam rudele, unchiul meu dădea drumul la muzică populară, taraf și muzică de petrecere. Nu-mi displăcea, dar nici nu era felia mea favorită de tort. Asemenea așteptări aveam și cu muzica Paulinei, credeam că ceea ce compune și interpretează este o lăutărească reinterpretată nu tocmai pe gustul meu. Însă toate experiența live m-a făcut să-mi aduc aminte de copilărie și să mă îndrăgostesc pe loc de Cântec de dor, Cât te-am iubit și Toate diamantele. Dar mai ales de piesa Amor Amor cântată pe materialul din studio alături de Naste din Berceni, solista formației Albatros. M-am lăsat fascinată de baladele Paulinei, de muzica de petrecere a anilor ’90 cu breakdowns, de chitara transformată în acordeon și de solo-ul maestrului de ceremonii. Și în starea mea de visare am luat-o de mână pe Săraca fată bogată să plâng alături de ea:
„Săraca fată bogată umblă după tine
Că are bani, are de toate, dar n-are iubire”
Smadj Balkan Project ne-au îmbrățișat cu un melanj muzical între funk, soul, folk și oriental. Eu i-aș spune un psihedelic oriental ritmat pentru că muzicianul parizian născut în Tunisia, Jean-Pierre Smadja, ne-a băgat în transă. Am fost prinși în mrejele orientale, influențe pe care Jean Pierre și le-a însușit în 2003, odată cu colaborări cu personalități precum cea cu maestrul percuționist Burhan Öçal pentru proiectul Burhan Öçal & The Trakya All Stars, dar și cu ocazia înregistrării propriilor proiecte alături de alți virtuozi turci precum Savas Zurnaci și Orhan Osman. De asemenea, ne-a făcut o demonstrație de world music combinat cu muzică electronică, un amestec studiat atent în proiectul său solo intitulat „Selin” alături de invitații speciali Erik Truffaz și Talvin Singh. Iar oudul, instrumentul vedetă al serii a strălucit ca în proiectul său intitulat „oud after Smadj” alături de Natacha Atlas, Ibrahim Maalouf, Mehdi Haddab și Cem Yildiz. Jean Pierre este cunoscut și pentru coloana sonoră compusă alături de Cem Yildiz pentru filmul “Muro”, iar pentru Balkanik Festival, acesta a conturat un proiect în exclusivitate, alături de muzicienii Sylvain Barou (fluier) și Ersoj Kazimov (tobe). A fost o seară cinematică, cu proiecții colorate pe turnul de apă din grădina Saturn și un fundal sonor din altă lume.
Ziua 2: cel mai rock and roll moment, când domnul Caliu și-a rupt coarda de la vioară și a cântat la ea
Pe Ufuk Coșkun & friends îi așteptam cel mai mult. Să mă ia și să mă ducă în micuțul sat turcesc Turunç, să beau o cafea la ibric și să o savurez în timp ce valurile înspumate lovesc țărmul. Locul în care marea Egee întâlnește marea Mediterană, iar turcoazul apei se contopește cu pădurea de smarald, locul în care darabana se alătură basului, iar bağlamaua, zis și saz, complimentează chitara. Ufuk Coșkun a gâdilat corzile sazului și a produs sunete ce au vibrat odată cu publicul prezent, ne-a invitat la o călătorie prin folklorul anatolian și ne-a adus înapoi în prezent cu ajutorul percuției și chitării prietenilor din București.
Virtuozul violonist Anghel „Caliu” Gheorghe a cutreierat lumea cu Taraf de Haidouks și a cântat pe cele mai mari scene, pentru a se opri cu Taraf de Caliu în București, la cea mai mare sărbătoare a muzicii balcanice. Eu și cei din public nu doar că am descoperit muzica și apreciat reprezentația lăutarilor din Clejani, ci i-am venerat pe tot parcursul recitalului. Au deschis cu câteva momente instrumentale cu vioară, țambal și acordeon, pentru ca mai apoi să intre în scenă solista vocală Viorica Rudăreasa, o femeie foarte cool & sigură pe ea, atât pe scenă, cât și în interacțiunile cu fanii. Am avut parte de lăutărească, muzica clasică, „Ciocârlia” lui Grigoraș Dinicu și cel mai rock and roll moment: când domnul Caliu și-a rupt coarda de la vioară și a cântat la ea. Cred că echivalentul la a distruge o chitară electrică și încinge un solo în același timp.
Ovidiu Lipan Țăndărică și fanfara celor zece prăjini au fost headlinerii serii care au continuat să întrețină atmosfera creată de Taraf de Caliu. Țăndărică, muzician complex, compozitor și baterist, a avut în acea seară rol de conducător sau dirijor al fanfarei Shukar, din satul Zece Prăjini, Iași. Am auzit note de clarinet, tubă, saxofon, trompetă și percuție și am dansat pe piese precum „Natalis”, „Margareta”, „Tango Toledo”, „Hava Nagila” sau „hora lui Costică”, din care au curs influențe românești, armenești, evreiești și orientale. Cunoscut drept membru a două formații marcante de muzică rock din România: Roșu și Negru și Phoenix, Ovidiu Lipan Tăndărică nu a dezamăgit nici de data aceasta la capitolul percuție și ne-a oferit atât un solo de darabană, cât și un spectacol rock pe tobe, acompaniat de tonalități balcanice, în stilul Goran Bregovic.
Ziua 3: unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale din Europa & o călătorie muzicală pe Riviera italiană
Wernyhora din Sanok, Polonia au adus cu ei ghiurda – unul dintre cele mai vechi instrumentele muzicale din Europa, și odată cu ea, influențele suedeze care s-au strecurat printre elementele tradiționale din zona de graniță polono-ucraineană, în special muzica locuitorilor din Carpați (de la regiunea Lemko până la Hutsul). Călătoria muzicală parcursă m-a dus cu gândul la grupul nemțesc de metal simfonic Haggard, la formația de folk metal Eluveitie, dar și la olandezii de la Omnia, care abordează un folk neoceltic păgân. În orice caz, membrii Wernyhora și-au demonstrat versatilitatea îmbrățișând instrumente precum ghiurdă, drâmbă, vioară și violoncel, iar solista Daria Kosiek ne-a fermecat cu vocea sa puternică și distinctă. Trioul format din Daria Kosiek, Anna Oklejewicz, Maciej Harnaa a întors întreg festivalul Balkanik în perioada medievală, în vremuri de demult, unde poveștile simple de viață sunt sursă pentru izvorul nesecat al mitologiei.
La lăsarea serii, marinarii de la Extraliscio ne-au făcut să ne simțim ca pe Riviera italiană. Un număr din care nu au lipsit piesele tradiționale folk liscio Bianca luce nera sau Milanesiana di Riviera și Il ballo della rosa, dar nici cele injectate cu rock, punk și dance. Special pentru noi, Extraliscio au interpretat Maramureș Polka scoasă în evidență de acordeon și Palinka Draculinka, interpretată la pian. Mirco Miriani, capul răutăților din Extraliscio a avut o prezență scenică electrică, din care am remarcat atât excentricitatea specifică lui Jack Black, cât și măiestria pianistică à la Elton John. Am avut parte de o interpretare săltăreață pe pian, balcanic electronic cu două rânduri de bețe la tobe, un solo de tobe, unul de trompetă și unul de bass, iar la final un moment metal cu chitară electrică.
Au urmat Papiers d’armenies, un grup inspirat de compozițiile muzicale tradiționale ale Armeniei, Greciei, Turciei. Cântecele populare armene din Achroughs s-au intersectat cu romanțele din Anatolia și Georgia, într-o armonie totală perfectă pentru un sfârșit de festival. Accentul a fost pus pe kamancheh-ul lui Gérard Carcian, un instrument iranian care m-a fascinat întreg recitalul, iar combinația între kamancheh, pian și vocea solistei Macha Gharibian mi-a tăiat respirația. Macha a frânt inimile tuturor cu timbrul său angelic, o voce răpitoare armonizată cu tremurul fluierului și al corzilor de chitară clasică. O zeiță care a cântat cu patos într-o armenească dulce, dar care s-a întors adesea în spatele pianului jazzic, pentru a preda ștafeta vocală lui Dan Gharibian – fostul solist al grupului Bratsch!.
Fiecare muzician a adăugat propria notă personală și creat multă emoție, astfel că Artyom Minasyan ne-a cântat din duduk, iar muzicianul din Istanbul, Aret Derderyan, ne-a oferit o reprezentație la acordeon. Ochii ni s-au luminat, iar inimile ne-au dansat pe o muzică profundă, cu arome picante ce dau acest sentiment minunat de a fi în viață, de a petrece și de a fi părtaș la Balkanik Festival.
Fotografii de Corina Stângă-Grasu
