„Îmi place marea, toate anotimpurile, culoarea verde, pisicile și oamenii. Irina Ionescu Homoriceanu sînt eu, pasionată de muzică, teatru și film, îmi place să citesc pînă uit de lumea în care trăiesc, o lume violentă, dar plină de frumos. Sînt o optimistă incurabilă, văd binele în orice situație nouă și orice om, pun da-ul înainte. Am zis despre mine, mulți ani, că nu am nici un talent special, tata desena uluitor, mama era cea mai tonică persoană ever, am încercat mult timp să descopăr care-mi e talentul. Ei bine, l-am descoperit, e acela de a simți oamenii. E talent, se pune? Nu știu pentru lumea largă, dar pentru mine, absolut. Am fler la oameni, or asta mă ajută să simt o stare, să văd o reacție fugitivă în obraji, să aud un ton care devoalează o stare ‒ din toate îmi dau seama ce se-ntîmplă cu omul din fața mea.
Am vrut să fac medicină, am picat la examen a doua sub linie, fizica e călcîiul lui Ahile, dar știu și acum anatomie, genetică și chimia organică, am cîrmit după acest rezultat spre a munci, să am niște bănuți să pot umbla liberă pe unde vreau, am cunoscut un poet genial, Ion Stratan, care mi-a citit o serie de poezii și mi-a dat încredere în mine, eram deficitară la această încredere. M-am mutat la București, sînt născută și mi-am făcut școala la Ploiești, am dat cu ochii de prima revistă de cultură de după 1989, revistă a cărei redactor șef era chiar Ion Stratan, am învățat ce e ăla jurnalismul, cum e lucrul într-o redacție, cum se scrie o știre. M-a fascinat. Am stat pînă revista nu a mai avut finanțare, am trecut prin radio și am descoperit televiziunea. Așa mi-am dat seama că orice poveste din mintea mea are automat în spate imagini. Cuvintele sînt imagini. Drept care, televiziunea mi-a fost acasă timp de 20 de ani. O lume care pe mine m-a descoperit pe mine mie mă. Doar lipsa atenției la calitatea emisiunilor, la tonul discuțiilor din talk-showuri, la influența politicului asupra știrilor, la mizerabilitatea unor invitați, unii impuși de șefii teveurilor, m-au făcut să zic stop, eu nu vreau așa, nu accept așa. Și am plecat. Am cîrmit, apoi, barca profesională în zona comunicării. Pentru că este cu și despre oameni. Am ales zona artelor, culturii, a muzicii, am lucrat și lucrez cu oameni tare mișto, muzicieni extraordinari, oameni din zona filmului, teatrului, educației. Nu zic că e mereu totul blînd și bun, apar și furtuni, e firesc, nu trăim într-o lume ideală. Dar cred în a face lucrurile best of în zona fiecăruia de expertiză. Dacă fiecare și-ar pune toată forța de a face bine în pătrățica lui profesională impostura profesională nu ar avea avîntul pe care-l vedem toți. Asta mi-s.”
