Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la lansarea romanului polițist bestseller Atac în bibliotecă, primul roman care poartă semnătura lui George Arion, scriitorul considerat „un Raymond Chandler român”. Roman publicat pentru prima oară în 1983 și ecranizat în două rânduri, Atac în bibliotecă este primul volum al seriei care îl are ca figură centrală pe Andrei Mladin, ziaristul tobă de carte care devine detectiv fără voie. Înarmat cu umor și cultură, Andrei Mladin se străduiește să facă lumea din jurul lui puțin mai bună prin faptele și investigațiile sale. Pentru a sărbători 40 de ani de la apariție, Crime Scene Press a lansat la Bookfest o ediție de lux a romanului, într-un tiraj limitat. Momentul a fost punctat printr-un eveniment, vineri, 26 mai, la standul editurii din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, în prezența autorului, cu participarea Danielei Zeca Buzura.
George Arion este considerat unul dintre cei mai buni autori de mystery și thriller din România. Este și poet, eseist, libretist, jurnalist, traducător, dramaturg și scenarist. A publicat volume de versuri, critică literară, jurnalistică. A semnat scenariul a două filme polițiste (Enigmele se explică în zori, 1989; Atac în bibliotecă, 1992) și al serialului TV Detectiv fără voie (2001). Este autorul al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste. A recenzat, în diverse ziare, peste 1.000 de romane de suspans.
„Mă gândesc cu nostalgie și emoție, și, de ce nu, cu mândrie la destinul acestei cărți care a rezistat, până acum, la proba timpului, sperând că va rezista în continuare. Și mă bucur să văd ediția omagială a Atacului… un volum în haine de sărbătoare, o ediție limitată, pe care probabil vor căuta-o cu sârg bibliofilii. Marea surpriză este însă alta. Anul acesta mi s-a propus realizarea unui nou film după Atac în bibliotecă. Ar fi a treia ecranizare a acestui roman. Fabulos! Prin urmare, romanul meu apărut în urmă cu patruzeci de ani stârnește în continuare interes. Când am început să-l scriu – mai mult în joacă! – nu bănuiam ce destin va avea. Dar iată, e reeditat periodic și are priză la noile generații de cititori. Ce-și poate dori mai mult un autor?!”, a spus scriitorul George Arion.