„Astea nu sunt desene”. Prima expoziție a lui Dumitru Gorzo la Iași

Borderline Art Space găzduiește vineri, 4 octombrie, începând cu ora 19, deschiderea primei expoziții a artistului Dumitru Gorzo la Iași. Curatoriată de Luminița Apostu Toma, expoziția este intitulată „Astea nu sunt desene” și poate fi previzualizată joi, 3 octombrie, de la ora 19. Lucrările vor rămâne în galeria ieșeană până pe 30 noiembrie.

Argument curatorial

În atelierul oricărui artist zac proiecte amânate, deprioritizate sau, pur și simplu, necoapte. Totul se repetă, totul s-a mai făcut, totul este déjà-vu când lucrezi cu imaginea și când o expui. Există totuși anumite feluri de imagine care suportă repetiția fără a pierde din relevanță, așa cum există, în același timp, tehnici de reproducere care condiționează reprezentarea vizuală, împingând-o spre simplificări și sinteză. Pentru Dumitru Gorzo un astfel de proiect se materializează la Iași, într-o expoziție de stencil-uri.

Iată un Godzilla conceptual, învelit în armura unui barbar îmblânzit, pe cale de dispariție, al încăierării fizice cu mediile și tehnicile artei. Se apucă de reinventarea reproductibilității mecanice împotriva timpului. Manual. Coală după coală. Între tușele spontane și violente (gesturi ale expresioniștilor americani care își azvârl vopseaua neagră pe pânză) și meticulozitatea tăieturilor ferme, dar fine (de calibrul pânzelor lui Lucio Fontana – un fel de stencil minimalist), Dumitru Gorzo își concentrează energia în căutarea pașnică a formelor unui vocabular vizual cubist, ca mai apoi să le transpună inginerește într-o gramatică și precizie kandinskiene.

Nu. Acestea nu sunt desene. Aceasta este țara lui Gorzo: o grădină zoo- și antropo-logică, un cabinet de curiozități custom-made, unde familii de figuri antropomorfe se adună laolaltă într-o colecție de gorzolănii – ediția de hârtie. Un inventar de bestii, o acumulare de șabloane, indicii și semne de întrebare despre ce mai poate însemna un repertoriu de imagini într-o eră a surplusului.

Luând forma unei instalații murale, expoziția umple albul galeriei cu o experiență antonimică: imersivă și distanțabilă, copleșitoare și respirabilă, amalgamată și minimalistă. Materialitățile și desfășurarea pe direcții și intensități diferite ale celor câteva sute de coli de hârtie imprimate te transpun la fel de bine atât între paginile unui almanah cât și la marginea pădurii de spini unde fiecare încrengătură poate ascunde balaurul.

Proiectul lui Gorzo la Borderline Art Space nu e Banksy și nu e Perjovschi, nu e street-art sau artă de gherilă și nici arhivă documentară, nu e muncă de laborator și nici gestualism rebel de manual de istoria artei. Șabloanele suflate și (răs)suflate într-o varietate de texturi pe o varietate de suprafețe de hârtie sunt altceva, dar, mai ales, nu sunt desene. Ele sunt extensii, reiterații și reconsiderări ale desenului, transformând stencil-ul dintr-o tehnică a replicării în una a cunoașterii și explorării, prin care lucrul cu hârtia încă mai poate genera surprize, completând inventarul de bestii și apropo-uri antropomorfe al artistului.

Despre Dumitru Gorzo

Dumitru Gorzo este unul dintre cei mai provocatori și inovatori artiști contemporani din România. Își împarte viața și arta între București și New York. Este recunoscut pentru diversitatea tehnicilor și abordărilor sale. Se răzgândește des și muncește mult. Născut în 1975, în Ieud, Gorzo și-a construit o carieră impresionantă atât pe plan național, cât și internațional, expunând în numeroase expoziții individuale și de grup. Și-a creat un vocabular propriu în jurul proiectelor sale, de multe ori referindu-se la proiectele sale ca la niște gorzolănii. Acestea variază de la pictură și sculptură la intervenții în spațiul public, folosind adesea elemente de colaj și tehnici neconvenționale. Proiectele lui Gorzo, de multe ori controversate, reușesc să aducă în discuție subiecte de actualitate și să-și provoace privitorii. A studiat pictură la UNArte București. Din 2008 până în 2021 a locuit la New York, unde a avut atelierul principal și unde este reprezentat de Galeria SLAG & RX. Aceasta îl prezintă ca pe un artist al tensiunilor și fuzionării între tehnici, demne de o improvizație de jazz, cu care sfidează taxonomiile lumii artei. Între 2021 și 2023 o suită de proiecte din România l-a făcut să își petreacă cea mai mare parte a timpului în țară, revenind la începutul lui 2024 în SUA.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici