Toamna aceasta, De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți, cea mai cunoscută instituție autohtonă ce promovează literatura română contemporană pentru copii și tineret, lansează două ghiduri importante dedicate promovării lecturii, activități acompaniate de o suită bogată de evenimente plănuite pentru promovarea acestora.
Primul dintre acestea, Kitul pedagogic pentru bibliotecari. Cum îi conducem pe copii în lumea poveștilor prin jocuri și activități, reprezintă încheierea proiectului Joacă-ți cartea!, care a debutat în luna martie a acestui an cu o amplă campanie de strângere de fonduri pentru cărți destinate bibliotecilor din provincie, continuând în luna mai cu o serie de ateliere educative dedicate copiilor de 6-10 ani din mediile defavorizate cultural. Prietenia, incluziunea, diversitatea și toleranţa – principalele teme ale atelierelor – reprezintă și principalele subiecte ale capitolelor kitului pedagogic dedicat bibliotecarilor: „Prietenia e superputerea mea”, „Am încredere în mine, pot ajunge chiar și pe lună”, „Toleranța. Poți fi mare în diferite feluri”, fiecare dintre acestea fiind abordată cu ajutorul unor povești și al unor jocuri și activități creative. Activitățile propuse sunt rodul experienței acumulate de cele șapte autoare – Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu, Carmen Tiderle și Cristina Andone – în timpul atelierelor creative pe care le-au susținut cu copii din diverse sate și orașe ale țării. Kitul include și o listă bogată de recomandări de lectură.
Începând de la mijlocul lunii septembrie, kitul va fi disponibil cu acces gratuit pe site-ul Asociației de Basm, lansarea acestuia având loc prin intermediul unui webinar dedicat bibliotecarilor, la care vor lua parte autoarele proiectului.
Cel de-al doilea ghid, Mașinuța de scris. Ghid poznaș de inventat povești, este dedicat elevilor de gimnaziu. Proiectul, conceput și redactat de scriitoare membre ale Asociației De Basm pe baza experienței pe care acestea au acumulat-o la atelierele de lectură și scriere creativă pe care le desfășoară cu elevi de toate vârstele, își propune să îi împrietenească pe tineri și mai mult cu cărțile și să îi ajute să își găsească inspirația pentru a scrie propriile povești. Mașinuța de scris. Ghid poznaș de inventat povești cuprinde sfaturi practice, idei, scenarii, dar și jocuri creative cu ajutorul cărora elevii își pot antrena imaginația. Adina Rosetti, Victoria Pătraşcu, Laura Grünberg, Luminiţa Corneanu și Andreea Iatagan sunt autoarele care au contribuit la realizarea proiectului.
Ghidul va fi disponibil pe site-ul Asociației De Basm după mijlocul lunii septembrie, iar un număr impresionant de activități – zeci de ateliere de scriere creativă, un webinar dedicat profesorilor de limba română, precum și un concurs de scriere dedicat tinerilor cititori – va acompania lansarea proiectului.
Proiectul Joacă-ți cartea! este realizat în parteneriat cu Centrul Român pentru Inovaţie în Dezvoltarea Locală (EduCab) și Editura Arthur, iar proiectul Mașinuta de scris, în parteneriat cu ANPRO – Asociația Profesorilor de Limbă și Literatură Română „Ioana Em. Petrescu” și Editura Arthur.
„La fel ca în anii trecuți, toamna De Basm va fi una plină, în care ne propunem ca poveștile să ajungă la cât mai mulți copii, dar și la adulții din preajma lor, cei care îi însoțesc pe parcursul drumului de descoperire a literaturii. De aceea, proiectele #debasm se adresează nu doar micilor cititori (și scriitori, după cum veți vedea!), dar în egală măsură bibliotecarilor și profesorilor, cărora ne dorim să le putem fi de folos cu experiența noastră și să le lăsăm câteva instrumente noi și jucăușe, pentru a le folosi în lucrul cu copiii – kitul pedagogic Joacă-ți cartea! și ghidul de scriere creativă Mașinuța de scris. Ne bucurăm că am avut răgazul necesar pe timpul verii pentru lucrul la aceste două materiale și de-abia așteptăm să pornim motorul Mașinuței de scris care va născoci, alimentată de imaginația copiilor, povești grozave!”, au declarat reprezentantele Asociației De Basm.
De Basm. Asociaţia scriitorilor pentru copii şi adolescenţi din România este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2018, din dorința de a promova cât mai eficient literatura naţională contemporană pentru copii şi adolescenţi.
[…] -De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți lansează două ghiduri importante dedicate promovării lecturii, activități acompaniate de o suită bogată de evenimente plănuite pentru promovarea acestora (Revista Golan); […]