Religia a reprezentat o parte centrală a diferitelor culturi umane timp de mii de ani. Însă rolul ei în dezvoltarea societății moderne, deși deloc neglijabil, a fost totuși unul mărginaș. Pus în lumina influenței agresive dezvoltate de către religie în majoritatea ariilor sociale de-a lungul istoriei, observăm cum aceasta a reușit (cu indulgență zic) să producă un minim de progres omenirii.
Hinduismul – una dintre principalele credințe din lumea modernă, cu aproximativ un miliard de adepți – este poate cea mai veche religie din lume, cu texte datând de aproximativ 3.000 de ani. Tradiția orală ce a dus la Mahabharata, de exemplu, datează din aproximativ 850 î.Hr., deși forma sa scrisă sanscrită este cu aproximativ 400 de ani mai tânără. Cele mai vechi fosile de Homo Sapiens datează de 300.000 de ani, ceea ce înseamnă că linia lor evolutivă este situată undeva între 550.000 și 750.000 de ani. Tot de acum 300.000 de ani rasa umană a început să folosească unelte. Între 100.000 și 210.000 de ani în urma, am început să migrăm din Africa, cu un apogeu datând acum aproximativ 50.000 – 60.000 de ani. Homo sapiens au rămas ultimii umanoizi în perioada cuprinsă între 15000 și 40000 de ani în urmă.
Chiar dacă omul primitiv manifestă o oarecare frică în modul său de raportare față de felurite fenomene naturale, insuflând în el o teamă față de necunoscut, aceste manifestări nu pot fi considerate credințe religioase în sensul modern al cuvântului. Credințele religioase s-au dezvoltat mult mai târziu în procesul nostru evolutiv. Prin urmare, e natural să spunem că omul s-a născut fără dumnezeu și, pe măsură ce a evoluat, în încercarea lui de a-și explica lumea din jur, a creat zeități. Astăzi, aceste zeități ne sunt cu totul inutile (cum de altfel am și ajuns să nu credem în mai bine de 99% din ele).
Acum câteva luni, băiatul meu cel mare Dominic a stat o zi întreagă pe deplin captivat ca să deseneze (așa cum îi place lui să spună), opera sa de artă „circul” – un parc de distracții destinat atât adulților, cât și copiilor. „Este un parc de distracții pe de o parte amuzant pentru copii, și îngrozitor pentru adulți”, spunea el.
Dominic este o fire liberă. Nu l-am lăsat să cunoască limitele „morale” impuse de un oarecare dictator celest. Am considerat, împreună cu Ligia, că reperele morale disponibile prin prisma progresului social îi sunt suficiente. Lui îi plac poveștile cu personaje ceva mai dark și cu acțiunea petrecându-se undeva în lumea ficțiunii noir. Se bucură de zombies, mumii, scheleți și monștri. Are 6 ani și niciodată nu a avut un coșmar din cauza lor. De ce? Simplu. O spune răspicat de fiecare dată: „Tati, eu știu că ele nu există cu adevărat în lumea reală.” Una din problemele identificate în urma unui studiu științific făcut de Boston University (Judgements About Fact and Fiction by Children From Religious and Nonreligious Backgrounds) este aceea că majoritatea copiilor din medii religioase se află adesea în imposibilitatea de a distinge între personaje fictive și personaje istorice, reale. Asta fiindcă ei sunt învățați să trateze narațiunea biblică, plină de personaje supranaturale și întâmplări magice, ca fiind complet adevărată.
Sigur, ar spune gloata, este dreptul fiecărui părinte să își învețe copilul orice balivernă dorește. Oare? Despre aceasta am vorbit cu altă ocazie în Revista Golan, în articolul Demonul rațiunii. Are un părinte dreptul de a-și îndoctrina religios copilul?
Dincolo de sânul familiei, asaltul religiei instituționalizate asupra celor mai vulnerabili, copiii, se dă și în școli. Predarea religiei în școli este o problemă controversată în foarte multe țări din întreaga lume. Unii susțin, pe de o parte, că este important să existe o curriculă religioasă în școli pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine lumea, moralitatea și cultura în care s-au născut. Sunt însă tot mai multe studii care arată că învățăturile religioase pot avea un impact profund negativ asupra dezvoltării cognitive a copiilor. De exemplu, unele cercetări au arătat că copiii care sunt expuși la învățături religioase devin incapabili să gândească critic sau independent. Aceste traume produc în copii un anumit grad de disfuncționalitate. Ei devin limitați în capacitatea lor de a naviga într-o lume tot mai complexă și aflată în continuă schimbare. De asemenea, devin limitați în capacitatea lor de a lua decizii corecte și informate.
Un alt efect negativ al religiei asupra creierului copiilor este că poate stimula sentimente de teamă și anxietate. Multe învățături religioase se concentrează pe conceptul de păcat și pedeapsă, iar acest lucru îi poate determina pe copii să se simtă anxioși față de posibilitatea comiterii unui păcat. Am trecut prin gara aceasta. Cunosc ce înseamnă să îți fie dificil să te relaxezi și să te bucuri de viața și așa prea scurtă. Mai cu seamă când ești doar un copil.
Introducerea religiei ca materie în școli poate limita libertatea de a gândi a copiilor. Copiii sunt predispuși să accepte învățăturile pe care le primesc de la profesori, fără a pune întrebări sau a căuta alternative. Dacă religia este predată ca fiind singura adevărată, aceasta poate avea un impact negativ asupra capacităților copiilor de a-și forma propriile opinii și de a analiza alte puncte de vedere. În plus, învățarea religiei ca materie în școli poate încuraja intoleranța față de alte credințe religioase. Copiii pot fi învățați că religia lor este superioară celorlalte, ceea ce poate duce la formarea unei atitudini negative față de alte culturi și credințe. Acest lucru poate fi periculos, mai ales într-o societate care se bazează pe diversitate și respect pentru toți oamenii, indiferent de credința lor religioasă. De asemenea, introducerea religiei ca materie în școli poate încuraja polarizarea și divizarea societăților. Copiii pot fi împărțiți în grupuri religioase și poate fi promovată ideea că acestea nu pot coexista pașnic. Aceasta poate duce la tensiuni și conflicte între diferite grupuri religioase, precum și la o lipsă de înțelegere și respect față de ceilalți.
Din punct de vedere etic, predarea religiei în școli (în forma sa dorită de către biserică) reprezintă o încălcare a separației dintre biserică și stat. În multe țări, guvernul este separat de religie și nu este permis ca o religie să fie favorizată în detrimentul alteia. În cazul în care religia este predată în școli, există riscul ca aceasta să devină o problemă de stat și să se favorizeze o anumită religie sau credință în fața celorlalte. De asemenea, există riscul ca predarea religiei să fie influențată de factori politici sau ideologici, ceea ce poate duce la manipularea opiniilor și credințelor elevilor. Dacă religia este predată de un predicator sau de un reprezentant al bisericii, acesta poate încerca să convingă elevii să adopte anumite credințe religioase sau să se alăture unei anumite biserici. Aceasta poate fi o încălcare a libertății religioase și poate duce la discriminare sau la presiunea de a se conforma.
Un alt dezavantaj al predării religiei în școli este pur și simplu faptul că ea reprezintă o pierdere de timp pentru elevi. În multe cazuri, orele de religie sunt obligatorii și nu pot fi înlocuite cu alte activități sau materii care ar putea fi mai utile și mai relevante pentru dezvoltarea elevilor. De asemenea, este posibil ca elevii să nu fie interesați de religie sau să nu vadă utilitatea acesteia în viața lor de zi cu zi, ceea ce poate duce la pierderea interesului și a motivației în a învăța.
Religia (ca și credință, nu ca obiect de studiu academic) intră în conflict deschis cu știința. Știința se bazează pe teorii ce au la baza lor empirismul. Religia în schimb, se înrădăcinează în misticism și supranatural.
Sănătos, am putea spune, ar fi ca religia să își vadă de locul ei în societate. Dacă un adult, de bună voie și nesilit de nimeni ALEGE să se mărite cu ea, thuamne-ajută! Însă religia nu ar trebui impusă copiilor și, mai cu seamă, nu ar trebui mandatată ca disciplină obligatorie în școli.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #7, ediția de primăvară 2023.
