Arhitectura sistemelor de plăți, de la troc la crypto

Fotografie de la Pixabay

V-ați întrebat vreodată cum își cumpărau oamenii noul iPhone și cum își rezerva Iliescu vacanțe pe Booking înainte de apariția banilor și a cardurilor? Probabil că mulți dintre noi știu primele forme de schimburi numite troc și mai târziu apariția etalonului aur, dar, întorcându-ne în istorie, putem identifica o serie de multe alte sisteme monetare considerate de unii fezabile chiar și în zilele noastre. 

Prima formă de schimb, în urmă cu 7000 de ani, înainte de apariția primelor metale, pe vremea când Iliescu era încă tânăr, Marea Moartă era doar bolnavă și curcubeul era alb-negru, oamenii și-au dat seama că producția agricolă proprie era mai mare decât consumul, așa că au hotărât să nu mai fie balcanici și să arunce mâncarea, alegând să o schimbe pe sare, vite sau primele forme de sculpturi în piatră. Un sistem destul de greu de utilizat atâta timp cât o parte a populației producea grâne de care cei care produceau lapte nu aveau nevoie, ei căutând sare pe care agricultorii nu o dețineau, fiind nevoiți să schimbe grânele în carne, apoi carnea în sare și sarea în lapte. Cam mare comisionul băncii, cum am spune noi astăzi.

În tot acest context, China ajunge ca în jurul anului 6000 î. Hr. să utilizeze sarea ca nouă formă de plată. Cristalele extrase de un singur om din jurul lacului Yuncheng puteau să asigure hrana pentru sate întregi. Însăși etimologia cuvântului „salariu” vine de la salarium, care în traducere înseamnă „bani pentru sare”. Chiar și în Roma Antică, armata era plătită în bucăți de sare, Grecia folosea sarea ca monedă de schimb pentru sclavi, ajungându-se ca 7000 de ani mai târziu, în 1295, Marco Polo să consemneze la întoarcerea din Asia că, în acea zonă, valoroasa resursă mai constituie încă moneda de schimb.

lensa.roPe teritoriul de astăzi al României, sarea începe să fie exploatată în jurul anului 6000 î. Hr., în salina de la Lunca (Vânători), Universitatea din Regensburg a stabilit că vechimea exploatărilor datează din anul 6050 î. Hr., ajungându-se ca în secolul XVII în Țara Românească să funcționeze șase saline: Teișani, Ocna Mică, Ocnele Mari, Ghițioara, Slănic și Teleaga. În timpul domniei lui Basarab I, Țara Românească fiind și principalul exportator al Europei, ba mai mult de atât, primele forme de colaborări diplomatice între Principatele Române de mai târziu au fost constituite prin eliminarea vămii pe sare, pentru că da, vameșii percepeau taxe și atunci, doar că acestea erau plătite în sare, deși nu am idee cum puneau câinii să caute sarea în trăsura unui negustor sau cum făceai diferența la vamă între sare și alte prafuri, că doar nu trăgeai doar ca să îți dai seama că era, de fapt, sare.

O altă monedă de schimb ce a reușit să reziste istoriei până aproape de secolul XIX au fost condimentele, între care se remarcă piperul. Din dorința de a savura niște carbonara adevărate, Carlos I al Portugaliei îi numește în 22 martie 1518 pe Fernando Magellan și pe Rui Faleiro căpitani ai flotei ce avea să plece un an mai târziu, cu un echipaj de 237 de marinari (265, după alte surse) în căutarea condimentelor, într-un final ajungând înapoi doar 10. Piperul era vândut bob cu bob și, în unele cazuri, economia orașelor sau valoarea flotelor erau evaluate în saci de piper. Dar cum de o resursă ce se găsește la orice colț de stradă în Malaysia ajunge să coste atât de mult în Europa?

De fapt, neguțătorii din cealaltă parte a lumii cumpărau sclavi în schimbul argintului, aceștia culegeau piperul ce era vândut în saci mahomedanilor care îi transportau cu bărci mici până la Malaca unde sultanul percepea taxe de transbordare, de acolo ajungea pe alte corăbii mai mari, care navigau timp de mai bine de 3 luni, prin furtuni, erau prădate de pirați ca într-un final la destinație să ajungă doar 4 din 5 corăbii și dă-i și ceartă-te cu compania de asigurări. Ajungând în port, piperul era preluat de alți negustori, de data aceasta cu cămile, ce transportau marfa prin Bagdad, Damasc, Beirut și până la Cairo printre beduini ce prădau caravanele, ca într-un final să ajungă în Egipt și Siria, unde sultanii cer un tribut de peste 5000 de ducați, ca mai apoi pe Nil flota Veneției, ce avea monopol pe comerțul cu condimente, să preia mărfurile până la Rialto, acolo unde agențiile germane, britanice și flamande cumpărau marfă și o vindeau la săculeți mult mai mici unor negustori ce o vindeau mai departe bob cu bob sau cântărită pe balanțe aurite în spații închise și bine păzite.

Dacă vă întrebați ce i-a împins pe Columb să plece spre Vest, pe Bartolomeo Diaz spre Capul Bunei Speranțe, pe Vasco da Gama spre sud, spre India, pe John Cabot spre America de Nord, pe Fernando Magellan să părăsească Portugalia și să plece la muncă în Spania și cum au fost convinși regii din Europa să finanțeze expediții atât de periculoase, răspunsul este aproape același: piperul și dorința creștinătății de a înfrânge dominația islamului asupra comerțului cu condimente, toate acestea sub drapel portughez, deoarece Portugalia primise un brevet al Papei prin care toate țările, mările și insulele de dincolo de Cape Bojador vor reveni lor. Când știi că o să primești tot Orientul, parcă îți vine să te urci pe iaht și să pleci în croazieră până în India și America unde să faci o operațiune militară specială de eliberare a rutelor comerciale cu piper și aur de sub jugul musulman al sultanului Egiptului și al rajahilor Indiei.

Lista modalităților de plată poate continua de la epocă la epocă și de la teritoriu la teritoriu. Săpun, mărgele, scoici, elefanți, fasole, animale vii sau boabele de cacao folosite inițial de aztecii din America Centrală în ceremonii ritualice și mai apoi în prepararea ciocolatei calde de către conchistadorii spanioli ai lui Hernan Cortes, ajunseseră să valoreze în 1545 o mică avere. 100 de boabe era prețul pentru o pasăre, un ou valora trei boabe și un avocado o boabă.

În Europa Evului Mediu, blana de veveriță era o monedă de schimb foarte valoroasă, în special în Finlanda și Rusia. Și nu doar blana, ghearele veverițelor erau formă de mărunțiș, subdiviziunea blănii de veveriță fiind ghearele, în caz că aveai de dat restul. O afacere pe cât de macabră, pe atât de întâlnită în epocă, doar că nu pentru foarte mult timp, deoarece în Europa începuse să apară un pic de ciumă bubonică răspândită prin rozătoare. Un fel de inflație pe veverițe a acelor vremuri în care banca centrală a rozătoarelor a fost obligată să crească dobânzile și să asaneze din piață o cantitate uriașă de veverițe.

În Micronezia, pietrele Rai culese de pe insula Yap erau principala monedă de schimb. Acestea aveau formă de ganteră, erau discuri rotunde cu o gaură în mijloc, cântăreau între 3 și 10 tone și erau tranzacționate ca bunuri imobile, dreptul de proprietate fiind atestat prin înscrierea într-un registru local. Cam greu să dai ca rest la o piatră de 10 tone o alta de 7, dacă mă întrebați pe mine. Cum mergi la mall cu atâția bani după tine? Bate la ochi! Această modalitate de schimb a fost utilizată până la începutul secolului XX, când zona a fost colonizată, ultimele plăți făcându-se în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea încă mai au o valoare intrinsecă și astăzi, paritatea unei pietre Rai fiind de 1000 de nuci de cocos.

Primele forme de modalități de schimb aproape moderne apar odată cu primele înscrisuri, instrumente numite IOU (I owe you), nerecunoscute de stat, fiind doar scrieri ce reprezentau titluri promisorii. Vara, agricultorii puteau furniza cereale crescătorilor de animale care, în baza înscrisurilor IOU, le furnizau vite sau carne pe perioada iernii. Un fel de produse forward și futures înaintea apariției bursei de la Chicago. Aceleași principii au fost folosite în diferite locuri ale planetei între anii 1100 și 1970 în tipărirea de bancnote ce reprezentau promisiunea unor plăți în metale prețioase.

lensa.roDar trecând la chestii mai serioase, istoria ne învață că femeile de lângă noi dictează obiceiurile de consum și se ocupă de banii noștri, noi fiind prea prinși cu treburile importante ale casei de genul „când se termină războiul din Ucraina sau pe cine punem președinte în SUA” și astfel, la cererea lor, metalele prețioase ajung să constituie primele forme de monedă și primele bunuri de valoare cu circulație internațională. Cu toate că inițial nu aveau o formă anume și o valoare bine stabilită, schimburile se făceau prin cântărirea cantității de aur, argint sau chiar bronz, ajungându-se ca mai târziu în istorie să nu mai fie necesar nici măcar transportul acestora. Aurul și argintul erau depozitate în locuri bine păzite, cântărite, verificate și evaluate de specialist, comercianții primind doar înscrisuri ce certificau valoarea metalelor de care dispuneau. Un mod mai ușor de a fi transportate, mai sigur într-o perioadă în care jafurile asupra negustorilor erau un obicei frecvent și mult mai sigur în ceea ce privește evitarea falsurilor.

În Marea Britanie, la începutul Primului Război Mondial, mandatele poștale au devenit mijloace legale de plată, în unele cazuri acestea valorând echivalentul unei proprietăți mici în Londra. În Germania nazistă, timbrele erau folosite ca monede de schimb doar pe teritoriul țării, plățile cu timbre în afara granițelor reprezentând infracțiune, dar existau și derogări sau chiar excepții pentru câțiva dintre oficialii naziști, ca în orice sistem totalitarist.

Cu toate că în istorie argintul și bimetalismul au fost mult mai frecvent utilizate decât aurul, în 1717, Sir Isaac Newton, cel care administra Monetăria Regală, a stabilit o paritate între aur și argint extrem de nefavorabilă pentru cel din urmă și astfel aurul a rămas unicul etalon recunoscut internațional până în vremuri moderne. Doar că, așa cum încă de la Aristotel omenirea a stabilit, principalele proprietăți necesare ca un mijloc de schimb să fie eficient sunt: durabilitate, portabilitate, divizibilitate, valoare intrinsecă și, mai târziu, Misses a adăugat raritatea, aurul nu mai părea să fie o soluție eficientă.

Începând cu Revoluția industrială, economia a cunoscut o dezvoltare accelerată și, cum sistemul de convertibilitate a bancnotelor în aur nu permitea tipărirea de monedă, ajungem la momentul 1944 când, prin Tratatul de la Bretton Woods, dolarul rămâne unica valută ce păstra etalonul aur, toate acestea doar până în 15 august 1971 când Nixon, pe atunci președinte al Statelor Unite, pune capăt acestei convertibilități și transformă dolarul în moneda fiat, moment cunoscut în istorie drept “Nixon shock”. Astăzi, cu toate că în mod teoretic în spatele monedei unei țări se află o cantitate echivalentă de bunuri și servicii, realitatea este puțin diferită. Moneda reprezintă un standard, o identitate națională a unei țări și de fapt valoarea monedei este dată de încrederea pe care utilizatorii o au în acea monedă. Dacă mâine întreaga planetă va considera că leul românesc reprezintă cea mai stabilă monedă a planetei, va tranzacționa masiv lei și valoarea leului se va aprecia.

Citește articolul în ediția tipărită a revistei Golan #8

Un alt moment important ce a schimbat hegemonia monetară de după Bretton Woods este reprezentat de apariția monedei digitale și a monedei de cont, o distincție greu de făcut chiar și de către unii economiști. Moneda de cont este creată de bănci prin operațiuni de creditare, fiind practic masa monetară ce se adaugă în economie, în timp ce moneda digitală este una „preplătită”, este o creație independentă de sistemele bancare (prin care o monedă este pusă la dispoziția beneficiarilor de entitatea ce a creat-o în schimbul unei alte forme de plată), fără a se face confuzie cu monedele virtuale (ce reprezintă monede digitale nereglementate). Astăzi putem identifica forme de plată sub forma schemelor închise de monedă virtuală, cele ce nu au vreo legătură cu lumea reală, ci sunt folosite în special în jocurile online, scheme cu flux unidirecțional de moneda virtuală, în care putem cumpăra moneda cu bani reali la un anumit curs de schimb, dar nu mai putem transforma acea monedă în moneda națională (de exemplu, Nintendo points) și scheme cu flux bidirecțional de monedă virtuală în care putem cumpăra și vinde moneda virtuală la un anumit curs (spre exemplu, Linden Dollars sau crypto).

Există și excepții, hibrizi ale unor mijloace de schimb, cum ar fi Libra coin, o criptomonedă creată la propunerea unor mari corporații ce se dorește a fi o rezervă preconstituită din 50% dolari americani, 18% Euro, 14% yeni japonezi, 11% lire sterline şi 7% dolari singaporezi. Acest nou concept ar putea fi o soluție la problema volatilității, dar nu ar duce la descentralizare, ci din contră, ar face ca valoarea să fie bazată și mai mult pe încrederea consumatorilor în Libra Association, entitatea ce a propus crearea acestei monede.

Dar cum oamenii cu putere în finanțe sunt de obicei bătrâni, oameni ce au prins Caritas, European Kings Club, Madoff Investment Securities, FNI sau Stanford Financial Group, au luat înțeleapta decizie de a nu depăși linia banilor tipăriți și a monedei electronice, lăsând piața crypto în plata ei și salvând astfel veverițele și economisind cantități uriașe de piper mult necesar pentru spray-uri.

Și dacă vă gândiți că modalitățile de schimb au fost ciudate de-a lungul timpului, nici astăzi nu fac notă discordantă: strămoșul Leului românesc, al Leva și al Dolarului american este Leeuwendaalder, o monedă de argint ce în 1636 avea inscripționat drept element caracteristic un leu rampant. Cea mai valoroasă monedă din lume este cea de 20 de dolari, din aur, bătută în 1933, cunoscută drept Double Eagle. Aproape întreaga emisiune monetară a fost distrusă la ordinul președintelui Roosevelt și spun aproape întreaga pentru că, în 1996, a mai fost descoperit un singur bănuț ce s-a vândut în 2002 cu 7,95 milioane USD. Și dacă vrei să intri în politică pentru a face bani cu riscul de a ajunge la pușcărie, mai bine sparge o bancă! Cel mai mare depozit de aur din lume nu este cel de la Fort Knox, așa cum învățam pe vremuri în școlile de economie, ci este un seif al Rezervei Federale din Manhattan, în care se află 90 de miliarde de dolari americani în lingouri de aur ale băncilor de pe întreaga planetă sau chiar rezerve ale unor state.

Pe final, nu vă gândiți că odată cu apariția banilor, oamenii nu mai fac schimb de mărfuri. Departamentul antidrog al SUA a elaborat mai multe studii din care reiese că 70% dintre bancnotele de 50 și 100 de dolari folosite în Chicago, Miami și Huston au pe ele urme de cocaină.


Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #8, ediția de vară 2023.

mm
Adrian Popa
Adrian Popa este antreprenor român, cu o experiență de 10 ani în domeniul asigurărilor și pieței de capital. Are studii în finanțe și afaceri internaționale la Universitatea Româno-Americană. Începând cu anul 2012 lucrează pe piața asigurărilor, iar din 2014 pe piața de capital. De-a lungul timpului a oferit consultanță în managementul riscului pe piața de capital pentru mai multe companii din România, Elveția și Marea Britanie. Trainer și lector în domeniul asigurărilor.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici