Am văzut mereu cosplayingul atât ca o formă de manifestare a respectului față de creatorii personajului, a simpatiei față de acesta, cât și o formă de relaționare și creare de comunități în jurul unor universuri fantastice și a unor povești deosebite. Toate formele de artă se reunesc prin cosplay: iubitorii jocurilor video dau mâna cu fanii manga & comics, iar cei care îndrăgesc filmele horror sunt pregătiți să le tragă tuturor o sperietură pe cinste. Așadar, avem o tonă de motive pentru a evada din cotidian și a ne regăsi un refugiu în lumea geek, dar și o tonă de prejudecăți de eliminat înainte pentru a reuși să creăm un spațiu sigur, prietenos & incluziv.
De aceea, consider că este important să aducem la lumină zona de cosplay, despre care eu aud doar atunci când se desfășoară o convenție mare, precum Comic Con, și să vorbim în același timp cu oamenii din spatele costumelor, despre un fenomen care se întâmplă atât în viața de zi cu zi, cât și într-o comunitate în care nu ar trebui să existe. Cu atât mai mult cu cât aceasta crește de la an la an. Începem să observăm inclusiv copii costumați, care adoptă cosplayul drept hobby-ul preferat și cred că nimeni nu ar trebui să le ia această bucurie, deși există mulți răuvoitori care încearcă.
Motiv pentru care am ales un număr de cinci respondenți care să ne dezvăluie experiențele și perspectivele lor în acest context și care să îmi răspundă la câteva curiozități despre bullying, rasism, body shaming sau costume shaming, despre potențiala rușine în contextul cosplayingului. Am vrut să aflu dacă s-a întâmplat să aibă de-a face cu remarci legate de înfățișare într-un mediu pe care îl considerăm incluziv și primitor, dar și care au fost reacțiile în astfel de situații, precum și să ne imaginăm un viitor pentru cosplay.
Ana-Cătălina Mihale (aka Linna)
- instagram: @linnachan12
Sunt cunoscută în comunitatea cosplay drep Linna și fac asta de aproape 9 ani, din 2014. În prezent sunt studentă în ultimul an la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”, București. Cosplay-ul înseamnă pentru mine mai mult decât a purta un costum, înseamnă a juca un personaj — inclusiv în mimică și gesturi; a coase și a crea toate elementele costumului și mai ales a dedica suficient timp pentru acesta. Pot spune că am învățat o groază de lucruri în acești ani, de la crafting și cusut până la a poza pentru sedințele foto. De asemenea, am cunoscut o mulțime de oameni, unii dintre ei devenindu-mi cei mai apropiați prieteni până în prezent.
În 2017 am făcut o pauză de la cosplay, până în 2019, pentru a da examenul de intrare la facultate și a mă pregăti, așadar pot să vă povestesc cum era comunitatea de cosplay înainte și după această pauză. Înainte comunitatea era destul de mică, ne știam toți și ne susțineam. În vremea aia făceam cu toții un cosplay sau cel mult două pe an, unul pentru primăvară și unul pentru toamnă, iar când ne vedeam la convenții ne lăudam costumele și petreceam cele mai frumoase weekenduri din an.
De-a lungul anilor am întâmpinat majoritar reacții pozitive legat de costumele mele și de ceea ce fac. Mi s-a întâmplat să îmi fie criticat costumul, dar de fiecare dată au fost mai mult sugestii cu ce aș fi putut schimba pentru a-l face mai bun. Am avut trei experiențe de care îmi aduc aminte foarte clar. Într-una era vorba de cum am stilizat o perucă și celelalte două erau legate de cosplay-ul cu care m-am prezentat la un concurs pe scenă. Am ascultat acele sugestii și am mulțumit; am continuat să port fericită acele cosplay-uri, știind că am dedicat suficient timp cât să fiu eu mulțumită de ele și cât să-mi placă cum îmi stau. Niciodată nu trebuie să te lași descurajat, cel mai important lucru este să-ți placă ție ceea ce porți.
După pauza din 2019, când am revenit, am văzut că foarte multă lume nouă s-a apucat de cosplay și comunitatea s-a mărit brusc. Nu am avut experiențe personale neplăcute, dar pot spune că am asistat la mai multe discuții care au avut loc în special în mediul online. Body shaming-ul sau cosplay shaming-ul sunt destul de prezente, de asemenea și acest „cancel culture”. Ceea ce nu înțelege multă lume este faptul că a face cosplay este un rol, este o pasiune pentru toate vârstele și cel mai important lucru este că până la urmă trebuie să te distrezi. Am ajuns dintr-o comunitate mică, care era neînțeleasă și judecată, la o comunitate populară, care crește pe zi ce trece și care se schimbă odată cu vremea. Cu cât mai multă lume știe de cosplay, cu atât există riscul de a fi vizat și criticat. Am auzit multă lume care abia s-a apucat de cosplay că vorbeau despre această frică de a nu face un cosplay bun și de a nu arăta bine, ca personajul. Vreau să reamintesc tuturor faptul că a face un cosplay nu e vorba despre un concurs de frumusețe, ci despre experiența ta de a deveni acel personaj și de a-l onora, o experiență pur personală.
Din punctul meu de vedere, comunitatea de cosplay va continua să fie din ce în ce mai mare. Ceea ce toată lumea trebuie să facă e să nu uite de unde au pornit și nici motivația lor de a face cosplay. Cosplay-ul are un viitor strălucit, va câștiga din ce în ce mai multă popularitate și nu va mai fi privit cu ochi răi din exterior. Ceea ce trebuie noi, ca o comunitate în dezvoltare să facem, e să fim uniți și să ne susținem cu atât mai mult cu cât creștem în număr.
Miruna Ilinca (aka Thorny)
- instagram: @thorny_cosplay
Am 24 ani și în comunitatea de cosplay sunt cunoscută sub aliasul de Thorny. În timpul liber îmi place să ascult muzică, să citesc, să mă uit la seriale și să creez/modific haine pentru familia mea sau să fac proiecte diy prin casă. Această pasiune pentru cusut și diy, cât și luarea la cunoștință că în România sunt evenimente de tip Comic Con m-au determinat să încerc să fac cosplay la vârsta de 17 ani, iar de atunci nu m-am mai oprit. Pentru mine, cosplay reprezintă o modalitate prin care îmi pot expune atât talentul cu acul, cât și creativitatea pentru a transpune personajele dragi în realitate, dar și o cale de a mă conecta cu oameni ce împărtășesc aceleași pasiuni.
Trebuie să ținem minte că deși această comunitate, în teorie, reprezintă un spațiu sigur și primitor pentru a evada din cotidian, în practică lucrurile nu stau chiar așa. În România, fenomenul de bullying este în continuare o problemă ce se poate regăsi în orice spațiu iar comunitatea ce acoperă tot ce ține de domeniul geek nu este o excepție.
Până în anul 2021 am fost grasă și am avut intervenție chirurgicală cunoscută sub numele de gastric sleeve pentru a slăbi. Nu îmi este rușine să recunosc și am fost deschisă cu acest subiect. Înainte de operație am avut instanțe atât fizic, cât și în mediul online, unde mi se spunea că personajul X nu este gras și că le-am distrus personajul preferat. Am primit și plângeri că am nasul prea mare pentru a-l face pe Y sau fața prea grasă ori feminină pentru a face personaje masculine. Mi s-a reproșat de ce fac cosplay la personajul B, că persoana respectivă urăște acel personaj. Comentariile legate de greutate au încetat, însă celelalte continuă.
Așa cum îți poți imagina, acele vorbe m-au luat prin surprindere și mi-au lăsat un gust amar, în special cele legate de greutate. Deja îi aveam pe ai mei acasă ce îmi reproșau cu fiecare ocazie că ar trebui să slăbesc. Nu aveam nevoie de acest reminder până și în locul unde mă simțeam în siguranță. Mulți prieteni mi-au luat apărarea și continuă să o facă, așa cum și eu iau apărarea altora când văd scene de acest fel. Am învățat să ignor. Până la urmă, de multe ori, oamenii ce fac aceste comentarii nu au nicio legătură cu cosplay-ul, nu au pus în viața lor mâna pe ac și ață sau nu au stat să stilizeze o perucă. Nu știu care e efortul depus de noi în spatele unui costum, fie el făcut sau cumpărat. Scot în evidență defectele altora pentru a ignora propriile defecte.
Eu sper să continui cu acest hobby mulți ani de acum înainte, poate să particip la un con în afară. Îmi doresc să devin mai bună la crafting și poate voi ajunge la un moment dat să îmi fac o armură, dar acum mă opresc la cusut. Ca și comunitate, consider că ne dezvoltăm rapid și mă bucur să văd de la an la an mai mulți copii ce se apucă de acest hobby și părinți ce îi susțin 100%. Atât timp cât au susținerea familiei și a cosplayerilor cu vechime, acești copii pot ajunge departe dacă li se oferă șansa și dacă este ceea ce își doresc.
Bianca Alexia Grigore
Am 16 ani și cosplaying-ul m-a ajutat să devin o persoană diferită! Hobby-urile mele sunt desenul, dansul, pictura și cititul. Eu fac cosplay de doi ani, dar de un an m-am apucat intensiv de el. Cosplaying-ul m-a ajutat să mă schimb, iar pentru mine este ca o formă de respect pentru creatorii personajelor pe care le fac.
Nu pot spune că am fost jignită în spațiul de cosplaying, cum ar fi convenții sau evenimente legate de el, dar mi s-a întâmplat să se râdă de înfățișarea mea în spațiul public, de exemplu în STB, când veneam de la un eveniment, doar din cauza unei peruci. Deși, cel mai probabil au râs de mine și la evenimente, dar nu am auzit sau nu mi s-a atras atenția. Peste tot sunt oameni care nu sunt de acord cu cosplay-ul, cum arată sau ce înfățișează acel personaj.
În momentul în care mi-am dat seama că acele persoane se uită insistent la mine, râdeau de perucă și îmi făceau poze fără consimțământul meu, am încercat din răsputeri să le ignor și am vorbit cu o prietenă care m-a calmat în acel moment. Ce am învățat din reacția celor implicați este că nimeni din mașină nu-și poate vedea de treabă și că mereu vor exista oameni răutăcioși care vor să te distrugă. Iar din reacția mea am învățat că uneori e bine să (încerci) să ignori lumea din jur.
Viitorul meu în cosplaying va fi unul de succes, voi avea cosplay-uri minunate care vor arăta foarte bine și la fel ca personajul. Știu că mă va ajuta în cariera pe care am ales-o, cea de designer vestimentar. În general, să sperăm că o să fie mai multă atenție asupra cosplaying-ului în România și o să se facă concursuri. Sau că televiziunea o să fie atrasă de aceste lucruri, că o să se vorbească mai mult despre ele, cum e și în alte țări și pe alte continente. Sper și chiar aș vrea să se facă și cursuri, să fie promovat și luat ca pe un job în viitor, pentru că ne-ar ajuta și pe noi, și pe cei care vor să se apuce de cosplay.
Alexandra Cojenescu
- instagram: @alekseicosplay
Am 23 de ani și cred că am început să fiu pasionată de cosplay, dress-up, fashion, makeup cam de prin 2020. Inițial nu am luat asta în serios pentru că sunt studentă la Medicină, nu prea am timp liber și hobby-ul acesta îți mănâncă timpul LA GREU. Am avut noroc că am prins o parte din pandemie când am început, cam prin 2021, mi-am cumpărat primul cosplay și atunci m-am și hotărât că asta e ceea ce vreau să fac until further notice. Înainte mai desenam, pictam, însă nu m-au prins așa tare precum cosplayul. Acum, în toamnă, fac 2 ani de când mă îmbrac în costume de toate felurile. Pentru mine, cosplay este o reprezentare a sinelui. În general port costume de la personaje cu care am ceva în comun, cât de cât.
Pe mine părinții m-au învățat că unii oameni vor să găsească întotdeauna nod în papură și mi-au explicat că nu trebuie să iau în seamă decât dacă e prezentat sub formă de constructive criticism, însă am avut parte de ambele experiențe. Ce mi-a rămas în cap a fost că la un moment dat cineva mi-a scris că decât să fac un cosplay care e pe jumătate gata (eu obișnuiesc să adaug note personale la costume, ceea ce unii zic ca e outrageous), mai bine lucrez mai mult. Recunosc că îmi e greu să îmbin învățatul și celelalte proiecte de la facultate cu cosplayul, dar chiar și așa, eu eram ok cu munca mea până în punctul acela. Pe parcurs, evident că mi-am îmbunătățit tehnicile. Da, am primit și hate la anumite postări, mai ales pe la început și încă mai primesc ocazional mesaje agresive, dar am învățat să le ignor. Pe moment te enervezi puțin, dar trebuie să treci repede peste. Din toate astea am învățat să îmi văd de treabă și să mă distrez, pentru că pe ceilalți din jur nu îi poți schimba, iar timpul nu poate fi dat înapoi.
Momentan nu vreau să fac presupuneri, însă îmi place mult de tot hobby-ul ăsta și de curând am început să și stilizez peruci mai profi. Cu timpul vreau să învăț și să fac props (arme, accesorii) și să îmi îmbunătățesc machiajul și poate cândva o să particip și la concursuri. Sper ca și oamenii din jur să devină mai receptivi la cosplay și poate o să devină ceva mai popular în România, cine știe. Momentan sunt in business până când o să mă strângă jobul de gât.
Cristian Onescu
Am 29 de ani și sunt din Târgu-Jiu, dar locuiesc în Timișoara de 10 ani. Pasiunea pentru cosplay a început încă de când eram la grădiniță. La serbări, tata se ocupa de costumații și se străduia mult să iasă bine, nu găseam în magazine costume, așa că trebuia să le croiască. Păcat însă că niciodată nu am avut ocazia să fiu altceva în afară de prinț, fulg de zăpadă sau alte personaje în care nu mă regăseam.
În anii ‘90-2000, personajele mele favorite erau Night Man, Robocop și Batman, însă dintre acestea Batman a rămas favoritul meu. Pasiunea pentru Batman a început când mama mi-a cumpărat o bandă desenată de la chioșcul de ziare ca să mă facă să mă simt puțin mai bine după o operație de polipi. Și a reușit. Pentru că de atunci eu am devenit Batman, în pijamale și cu păturica după gât. Timpul a trecut, pe Batman nu aveam unde să îl urmăresc pentru că nu aveam nici internet și nici cablu, dar știam că există și am rămas cu imaginea în cap, pentru că banda desenată pe care o aveam cândva nu știu unde a dispărut.
A urmat apoi o pauză de câțiva ani până am revenit la pasiunea pentru Batman și mereu m-am gândit cât de fericit aș fi să am un costum „adevărat”. Însă pauza aceasta nu a fost degeaba pentru că în tot acest timp am învățat lucruri noi: programare, deși nu am terminat un liceu de profil, aceasta fiind și principala sursă de venit în acest moment, am învățat singur, am câștigat concursuri județene de desen, poezie și scurtmetraje. Am învățat modelare 3D și prelucrare foto. Toate acestea m-au ajutat și toate acestea îmi sunt de folos pentru acest hobby. La această pasiune am revenit în 2017, când am fost la primul Comic Con ca vizitator. Am fost uimit de costumele pe care le-am văzut și asta m-a făcut să-mi doresc să aduc la realitate în sfârșit visul pe care l-am avut atunci când eram mic.
În viață niciodată nu te poți opri din învățat, așa că în 2018 mi-am cumpărat prima imprimantă 3D, o foloseam pentru prototipuri. Abia în 2022 am reușit să finalizez primul costum Batman. În fiecare zi mai aveam idei de modificări, nu mi se părea perfect, deși lumea aprecia rezultatul, pentru mine nu era și îmi doream să fie mult mai bun. Pe lângă asta, costumul era compus din mai multe module care nu ar fi încăput în troler pentru a fi transportate până la București. Înainte cu o săptămână de Comic Con am sunat la aeroport să întreb dacă pot cumva să vin îmbrăcat așa pentru a fi sigur că nu este distrus în bagaj. Acest lucru mă neliniștea și îmi făceam griji că o să ajung pe internet, că o să râdă lumea de mine și o să ajung un meme. Chiar înainte cu două zile de comic-con l-am distrus. Complet! Ca să fiu sigur că nu mai am grija asta. Credeam că nu o să-mi pară rău, deși era munca mea de câteva luni și toate cunoștințele adunate în toți acești ani, dar m-am simțit eliberat. Ajuns la Comic Con, am realizat cât de greșit am reacționat și m-a făcut să-mi doresc și mai tare să continui visul. Și m-am hotărât să fac ceva mult mai bun. Mi-am cumpărat prima mașină de cusut. Apropiații râdeau, mă întrebau ce o să fac eu cu o mașină de cusut. Autodidact fiind, am învățat să lucrez cu mașina de cusut. Totul într-o seară, de pe YouTube. Așa am reușit să fac primul bodysuit pentru al doilea costum al meu.
Am început să postez progresul meu pe rețelele de socializare și așa au apărut și primele comentarii răutăcioase. Problema nu era costumul, ci hobby-ul. Unora li se părea că mă port ca un copil, cum să umblu îmbrăcat așa? Deși mă probam doar în casă și nu am ieșit niciodată până atunci îmbrăcat așa. Alții s-au legat de fizicul meu, că sunt cam slab pentru un Batman. Am început să merg apoi la sală crezând că o să pot să arăt ca Batman dacă am destulă voință, a fost de ajuns să afle cineva de pasiunea mea ca apoi să știe toată lumea și să se amuze despre cum Batman face fluturări cu ganterele de 8 kg, am renunțat. Am primit clipuri cu alcoolici și memeuri în care era menționat Batman, de la cunoștințe pentru că știau de pasiunea mea pentru acest personaj, orice memă nouă cu Batman era veche după 30 minute și 7 DM-uri neamuzante.
În mai 2023 a fost prima dată când am hotărât să vin costumat în Batman la Comic Con. A fost incredibil! Am cunoscut sute de oameni, am făcut sute de fotografii și cel mai important, mi-am făcut prieteni. Pentru că niciodată nu am cunoscut oameni care să fie pasionați de cosplay. Toate acestea m-au făcut să dedic și mai mult timp acestei pasiuni și toți cei care se amuzau la început, înțeleg acum munca din spatele unui costum. Încerc mereu să promovez acest domeniu, care este încă foarte „exotic” pentru România. Un domeniu care pe mine m-a ajutat să devin ceea ce sunt în acest moment. Un părinte căruia nu-i pasă ce cred ceilalți despre fetița lui atunci când vrea să iasă pe afară îmbrăcată în… Spider-Man.
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #9, ediția de toamnă 2023.
