În urma lui Liviu Dragnea se simțea un parfum strident, dar care făcea capetele unui segment important din electorat să se întoarcă admirativ: Patriot. Proaspăt ieșit din închisoare, Liviu Dragnea… domnul Liviu Dragnea a dat iar peste parfumul său.
Într-o cheie a gagicarului cu experiență hotărât să-și recapete succesul apus, s-a dat cu el în exces, cu speranța de a-și atrage iar electoratul și de a-și recâștiga locul pe scena politică. Din fericire pentru el, a revenit exact la țanc, trendul este deja pornit și doar capătă anvergură. Poziționarea sa nu putea fi mai naturală: în extrema naționalistă. AUR abia a început să se înfrupte din acest electorat adormit în somnul cel de moarte și pare că domnul Liviu Dragnea mizează că poate și el să ia un procent pe care să-l trezească.
După cum îi sunt atribuite cuvintele de slavă chiar pe site-ul partidului pe care-l susține, Alianța Pentru Patrie: „Dragii mei patrioți, APP s-a născut din lacrimi și durere, dar și din speranța că România mai poate fi salvată! Împreună putem atinge acest obiectiv. Suveranitatea nu este o opțiune, este o obligație.” – al vostru Liviu Dragnea.
Dar și al nostru Liviu Dragnea, Baron de Teleorman
Probabil omul din politica românească care s-a apropiat cel mai mult de ce ar presupune un model de succes de dictator modern: flexibil, isteț, dispus la pariuri pe totul sau nimic.
Pe intervalul 2016-2019 era practic cel mai puternic om în stat. Trăgea abil după el o condamnare cu suspendare din 2015 în dosarul „Referendumul” și știa că, la cât de înfometat era DNA-ul, vor mai urma și altele. Astfel, Liviu Dragnea s-a lansat într-o galopantă cursă de schimbare a legilor justiției, care avea să aducă peste 600.000 de oameni la proteste în stradă. Și a mers mai departe, păzit de interlopi, în timp ce Uniunea Europeană privea neputincioasă mugurii unei autocrații, care zi de zi apropia România de orbita Ungariei și Poloniei.
Descurcăreț, dar până când?
Deși funcția publică era doar de președinte al Camerei Deputaților, reușise să obțină toate pârghiile puterii la îndemână. Din cauza condamnării nu putea să aibă funcția mult-dorită de prim-ministru, dar a găsit soluții astfel încât să-și urmeze planul pentru modificarea legilor justiției.
Aflat într-o cursă contra-cronometru pentru libertatea sa, nu s-a abținut să-și dovedească puterea fără echivoc de-a lungul celor trei guvernări cu marionetele sale — care, atunci când nu-i ascultau ordinele, erau carotate rapid. O majoritate parlamentară i-a permis să-și dea jos propriul guvern (Grindeanu) după 6 luni prin moțiune de cenzură, pe când pentru al doilea (Tudose) a fost nevoie de niște presiuni interne astfel încât prim-ministrul să-și dea „de bună-voie” demisia după 7 luni. Al treilea însă (Dăncilă) nu a mai apucat să-și atingă obiectivul de a-l scăpa de închisoare. O a doua condamnare a devenit definitivă pe 27 mai 2019, iar Liviu Dragnea, în uralele mulțimii, a părăsit scena politică.
Întrebarea firească la momentul respectiv a fost: pentru cât timp? 2 ani și 2 luni de penitenciar mai târziu, aflăm răspunsul.
Alianța pentru Patrie (APP) — sau cum să faci baie în parfum
Dacă ar fi să ne luăm după locațiile APP afișate pe site, acesta pare deja că se află în străinătate și putem vedea o strategie care a fost deja bătătorită bine de AUR: convingerea și mobilizarea diasporei pentru viitoarele alegeri.
APP este înființat prin interpuși de Codrin Ștefănescu, care are și poziția de președinte al partidului. Un individ veninos caracterizat de o prietenie „la braț” cu Liviu Dragnea și de o aclamare în același cuget cu acesta a valorilor patriotice aflate în skandenberg cu vestul hain. Putem spune că s-au găsit, îmbinând utilul — crearea unui partid extremist care să le redea o voce pe scena politică — cu plăcutul — menținerea unei prietenii trecute până acum prin purgatoriul statului paralel.
Mai ales fiindcă Dragnea, fiind eliberat condiționat, nu poate ocupa o funcție politică. De aceea folosește strategia asemănătoare cu cea care și-a asigurat influența în timpul carierei politice: prin interpuși. Declară că nu este membru al partidului, dar îl susține cu tărie pentru că „este singurul în care am încredere că poate renaște România.”
În momentul de față numără peste 80.000 de membri, se află în 35 de județe și în 17 țări. Prin comparație, PNL are 250.000, iar PSD peste jumătate de milion de membri.
Ar fi timpuriu să ne gândim deja la scheme de coaliții viitoare — până în 2024 se mai pot întâmpla multe. Important este dacă acest partid, care pare să zboare pe sub radar, are vreo șansă în politica românească.
Sacoul de politician peste cămașa în dungi
APP înseamnă Liviu Dragnea. Astfel, rostul scurtei biografii de la început este nu doar acela de a reaminti trecutul unui animal politic ce a speriat democrația românească. Ci mai ales de a presupune viitorul său. Să fie APP doar un alt partid pe scena politică românească, cu un maxim potențial de a trece în viitor la limită pragul de 5% astfel încât să devină un veritabil partid balama? Povestea s-a mai auzit, chiar cu caracteristici foarte asemănătoare pe cazul PSD: politicianul în cauză se rupe de partidul-mamă (sau este scuipat de acesta) și continuă pe cont propriu până la o epuizare rapidă.
Și totuși, ar fi câteva puncte importante care diferențiază, putând asigura cel puțin o supraviețuire la limită pentru APP în viitoarele alegeri:
1. Teren fertil pentru un partid extremist care să aducă „salvarea patriei”
În România și în diaspora este un trend naționalist în creștere care deja a reușit să înscrie AUR în Parlament cu un scor impresionant. Un partid extremist, venit de nicăieri, care a reușit să cucerească 9% din inimile românilor.
2. Este destul electorat de activat
Participarea la vot în general este din ce în ce mai slabă — ultima fiind de 33%. Ar fi o presupunere absurdă să facem doar calcule în care plăcinta din 2020 (aproximativ 6 milioane de votanți) ar fi împărțită diferit și să ne întrebăm cum va migra electoratul în cazul APP. Plăcinta va crește în timp, mai ales pe felia extremistă, timp în care cea echilibrată nu va vedea sensul în a-și exercita dreptul democratic de a vota. Mai ales fiindcă un partid extremist își clădește succesul pe ceea ce multe alte partide mai de centru nu reușesc: să vorbească tuturor și, în general, să scoată oamenii din casă la vot, inclusiv pe cei care nu erau prea interesați de asta.
3. Guvernarea eșuată care decimează electoral toate opțiunile decente
Adăugăm în ecuație guvernarea eșuată pe fondul crizei sanitare generate de COVID-19. Este firesc ca încrederea în partidul sau coaliția de la guvernare să scadă — însă ce vedem în prezent este sacrificarea pe de-a-ntregul a acesteia, chiar cu mâna guvernanților în cauză. Valabil pentru PNL și USR-Plus, dar fără UDMR, care are un electorat greu de pierdut și, oricum, are grijă câtă responsabilitate și unde și-o asumă, astfel încât să nu i se poată reproșa prea multe. Iar cei care stau pe margine și nu pot fi acuzați de nimic, au doar de câștigat — în speță, PSD și AUR. Indiferent cum l-am lua, rămâne dezamăgire și un gol în opțiunile electoratului care, oricât de echilibrat ar fi, măcar va lua în considerare un pariu de extremă.
4. Cărarea a fost deja bătătorită cu succes de AUR
AUR a crescut în diasporă și folosește în prezent cele mai bune strategii din politica românească pentru promovare și atragere de electorat. Pentru un partid nou, de aceeași factură extremistă, nu ar fi dificil să le copieze și să le implementeze.
5. Liviu Dragnea este un martir isteț care a mai făcut politică românească
Considerându-se nevinovat până-n pânzele albe, victima unui „dosar instrumentat politic”, Liviu Dragnea își joacă rolul de martir care se întoarce să facă dreptate în lupta cu statul paralel. Un capital de imagine pe care nici un alt partid nu îl are — și care face click mai ales pe un mental electoral cu nostalgii antedecembriste care încă este în continuarea unui „Tătuc” care să păstorească țara. Pe lângă asta, experiența acumulată până acum nu poate decât să-i servească.
Descurcăreț din nou?
În concluzie, parfumul lui Liviu Dragnea nu e sofisticat — și nici nu trebuie să fie. Știe că funcționează și va funcționa chiar mai bine în continuare, pe un fond internațional cu puseuri naționaliste. Nu e cazul (încă) să ne aruncăm la scenarii pesimiste, în care extremismul nu mai poate fi izolat în Parlament, deși chiar și simpla sa prezență este un factor perturbator.
Totuși, un minim de 5% la viitoarele alegeri nu este exclus pentru un APP care știe să fie partidul potrivit la momentul potrivit. Iar în combinație cu un AUR, care doar câștigă în prezent, putem fi surprinși de un croșeu dat unui democrații care făcuse progrese importante, dar care a intrat într-o perioadă în care „vremurile disperate cer măsuri disperate”. Important este doar să nu uităm că democrația e un joc fără plasă de siguranță. Valabil atât pentru electorat, cât și pentru guvernanții care în prezent par să nu înțeleagă miza eșecului lor.
Ilustrație: Cosmin Iliescu (KFP)