Nu știam absolut nimic despre Abdulrazak Gurnah (născut în Zanzibar) înainte să cîștige Premiul Nobel pentru Literatură („pentru înțelegerea empatică și fără compromis a efectelor colonialismului și a sorții refugiaților prinși între culturi și continente”), dar m-am abținut să comentez ceva pe Facebook (a cîştigat în defavoarea unor scriitori celebri), pentru că atunci cînd i s-a acordat același premiu lui Mo Yan, celălalt scriitor despre care nu știam înainte să înșface premiul, am scris „premiu nobel pentru literatură made in china”, apoi, citindu-l, a devenit unul din scriitorii mei preferați. Abia acum a apărut prima carte în limba română de-a lui Abdulrazak Gurnah, abia am terminat-o și declar pe proprie răspundere că e absolut copleșitoare. Abandon, căci despre acest roman e vorba, este o carte genială, intensă şi plină de viață, care transmite o multitudine de sentimente și stări, de parcă ar fi o super antologie de poezie.
Abandon cuprinde mai multe romane între cele două coperte, fiindcă pentru Abdulrazak Gurnah „o poveste conţine multe altele”. Pentru a îndrăzni să scrie despre povestea de dragoste a fratelui său Amin (care are loc în anii ’50 ai secolului XX), naratorul, scriitorul Rashid, creat evident după biografia scriitorului Abdulrazak Gurnah, mai întîi ne povesteşte o splendidă poveste de iubire care are loc în 1899, în Africa, între Martin Pearce, un englez colonialist, şi Rehana, o băştinaşă foarte deşteaptă şi deosebit de frumoasă. Aceste 166 de pagini sunt un super roman şi ar fi putut fi publicat de sine stătător fără nici o problemă, dar abia la sfîrşitul acestei prime părţi aflăm că asta e doar o introducere, un fel de a-şi face curaj să scrie despre frate-so.
De aici încolo facem cunoştinţă cu familia Feisal, începînd cu povestea de dragoste a părinţilor, în tinereţe intelectuali radicali, care şi-au sfidat părinţii şi s-au făcut învăţători, apoi aflăm – fir-a păr – biografia fraţilor Amin şi Rashid, de la naştere pînă în prezent, cînd se scrie această carte, şi – expeditiv, în doi timpi şi trei mişcări – a surorii lor Ferida. Amin, fratele mai mare, e copilul de încredere, responsabil şi isteţ, în care toată lumea are încredere; Rashid, fratele mai mic, e artist şi visător. Cît despre Ferida, o caracterizează foarte scurt şi la obiect – „Nu se grăbea (era leneşă) şi zîmbea permanent (era prostuţă)”. Vedem că prima parte a cărţii totuşi are legătură cu restul abia cînd ajungem la povestea de iubire a lui Amin, care se îndrăgosteşte de o femeie incredibil de finuţă şi frumoasă, dar divorţată şi ceva mai în vîrstă decît el, cu care are o relaţie secretă, ceea ce-i scoate din minți pe părinţii lui, care-l forţează s-o abandoneze. Iar fata e chiar nepoata lui Martin şi Rehana din prima parte – iată cum se leagă poveştile, care „nu ne aparţin, ci fac parte din curentele aleatorii ale epocii noastre, (…) ne prind în mreje şi ne ţin captivi pentru veşnicie”! Ambele poveşti de dragoste sunt fermecătoare, dar nefericite – vedeţi cum şi de ce dacă veţi citi această carte fabuloasă.
Dar Abandon e şi un roman social, de fapt – chiar şi dragostea suferă nepermis de mult din cauza socialului, a societăţii, „gurii satului”, familiei tradiţionale, tradiţiilor, tabuurilor, politicii. Apoi Rashid reuşeşte să ajungă la Londra la facultate şi aici putem urmări atitudinea europenilor faţă de africani, faţă de studenţii străini şi străini în general, faţă de emigranţi. Iar povestea familiei e văzută din mai multe unghiuri, pentru că Ferida devine poetă, volumul ei e bine primit şi de public, şi de critică, iar Amin scrie şi el – şi-i trimite manuscrisul lui Rashid, fiindcă în Africa totul devine periculos, inclusiv să scrii („De atunci cînd am văzut-o, scrisul a devenit o povară. Acum, după toate crimele şi expulzările, a devenit şi periculos. Azi încep să mă gîndesc că am găsit un motiv de a continua să scriu fragmentele astea disparate. Ea s-a dus, Rashid s-a dus, atîţia alţii s-au dus. Aceia dintre noi care am rămas suntem aproape prea înspăimîntaţi ca să trăim. Scriind aceste fragmente îmi spun mie însumi că trăiesc. Va fi o cale de a nu uita”).
Un roman fabulos, un scriitor incredibil de bun, pe care-l voi urmări în continuare, cum cîndva îi citeam de Garcia Marquez şi Llosa sau pe Sorokin, Houellebecq ori Arriaga şi Bolano.
Abdulrazak Gurnah, Abandon, Litera, 2022, trad.: Andreea Năstase
