Toamna trecută, în plin relapse pandemic, vine și o veste bună. Se anunță un nou concert Iron Maiden, după 6 ani de la ultimul la București. Ar fi Iron Maiden a opta oară pentru mine, unul cu altfel de peripeții; 8 1/2 de fapt, pentru că l-am văzut pe Bruce Dickinson cu spoken word în februarie 2020 la Sala Radio ”What Does This Button Do?”. Dar e una din puținele trupe (singura?) pe care le-aș vedea oricînd/mereu.
Bilet nu mi-am luat în avans, deh, scuuump, 500 de lei/100 de euro în față (Aces High), în altă parte nu mă interesa, acreditare nu am, neobișnuit pentru mine pentru că în afară de cele văzute afară am avut mereu. Toți prietenii mei și-au luat bilet din timp (mai puțin cei mulți, foarte mulți, prea mulți, care m-au dezamăgit zicînd păi i-am mai văzut… who the F**k cares, really?), anyhow eu eram sigur din prima că nu va fi sold out. Pe iabilet tot apăreau într-una bilete în plus, de la „mai sunt 10 bilete” la „mai sunt…”. Mai sunt. Cu scuzele de rigoare pentru organizatorii de la Metalhead, eram sigur că nu o să îmi dea acreditare pe blogul meu, și să îmi reciclez istoria Maiden pe care am scris-o și publicat-o pentru trei concerte diferite mi s-a părut penibil să o mai fac acum. Era doar de completat un album, cel de anul trecut, Senjutsu. Dublu album cu panache, de rit japonez :).
Cut to:
Luni, 23 mai. T minus 3 zile.
Întrebările mele la radio și alte zone pentru invitații au rămas fără rezolvare. Amicul Mihai îmi spune să intru pe olx, nu am cont, dar îmi dă el contactul pentru un bilet în Brașov, însă la preț prea mare. Sun și negociez. Rămîne ca la gară. Dau numărul de telefon în caz de răzgîndire.
Marți, 24 mai. T minus 2 zile.
Sunt sfătuit să mă mai uit pe olx. Găsesc un preț superb la un băiat din Lovrin, Timișoara. Cristian, îl sun, e foarte fain la vorbe, nu poate să mai ajungă, dar zice că nu apucă să mai trimită biletul fizic. Bummer. Îl sfătuiesc să vină oricum, mai ales că nu i-a văzut niciodată pe Maiden. Dar seara mă resună și zice că pune biletul pe curier, că vrea să mi-l dea mie, chiar și gratis. Îl sfătuiesc să îl trimită direct la București la prietenii mei de la Intercom Film, că acolo e cineva toată ziua. Și să îl recuperez eu de acolo.
Miercuri, 25 mai. T minus o zi.
Cristian confirmă a trimis biletul, prin Cargus, a venit curierul la el în comună și a plecat spre Timișoara. Sună și fata cu biletul din Brașov. Prețul e acum ok, dar eu ce fac, aștept biletul de la Lovrin? Doar așa ne-am vorbit… Îi zic no, thanks. Încep să mă stresez, deși îmi dau seama că e inutil și cam penibil. Merită stres? Între timp am văzut pe YouTube imagini cu concertul din Belgrad, primul din turneu și prima cîntare Maiden în aproape 4 ani. Și un vlog cu niște fani care s-au sculat de la șase dimineața și au stat toată ziua la porți ca să ajungă primii în față cînd se deschid. Nah, ca la 20 de ani. Încep să fiu și mai psyched. Între timp, un schimb lung de sms-uri cu Cristian care îmi zice că nu garantează că ajunge biletul la timp.
Ziua Zero. Joi, 26 mai.
Up and running. Fructe și ceai verde. La 12:30 aflu că nu va ajunge curierul. De fapt, biletul nici măcar nu a plecat din Timișoara. Whaaat? Peste o oră trebuie să plec cu prietenii mei cu mașina spre București. Idee. O sun pe fata din Brașov (Ana). Mai are biletul. Iau un taxi, mă duc să îl iau și mi-l dă printat. Taxi în continuare și ride to Bucharest la 14:30 cu Dinu & Emese. Sun pe vecinul de la Intercom, Victor. El și colegul lui, Relu, au o întrebare: de ce nu a scanat omul biletul? Beats me. Întreb — avea cod QR? — Probabil. Nu. Da. — Ok. Nu ne-a dus capul. Dar între aceste interacțiuni și-au dat cu părerea vreo 10 oameni și nimeni nu a avut ideea asta. Old people, do I feel stupid? Yes, I do…
Îl sfătuiesc pe Cristian pe sms să facă reclamație la Cargus. Zice că n-are ce face. Io aș fi făcut…
București, 17:30. Rush hour.
Dinu mă lasă înainte de Obor. Plin de lume. Pare anormal. Apatici, amorfi. O altă planetă. Not mine. Iau un tramvai, apoi pe jos pînă acasă. Ajung leoarcă. „Căldură mare, mon cher.” În mai? Global what? Sunt 30 de grade. 15 grade diferență față de acum câteva ore în Brașov.
Trebuie să mă văd cu prietenul Mișu, care a venit de la Lyon special pentru concert. Cu el i-am văzut prima oară pe Maiden la Budapesta în 2003, apoi la Milano în 2006, la Cluj în 2010 și la București în Piața Constituției în 2016, ultima dată cînd au venit aici pînă acum. Eu am mai fost singur în Germania la turneul Dance of the Dead, pe Cotroceni la Somewhere Back in Time (9 beri! și un tricou!), 2013 la Piața Constituției și cu Dinu la Plovdiv, în 2018, în care în mare erau aceleași piese, un best of, The Legacy of the Beast. Este al cincilea concert cu Dickinson în România (nu îl voi pune niciodată la socoteală pe cel din 1995 cu Blaze Bayley cu ”Hello Budapest”, dar, norocul meu, oricum nu eram în țară. Amintirile traumatizante ale acelui concert de la Sala Polivalentă îi bîntuie pe unii fani Maiden chiar și acum, l-am văzut pe Blaze și chiar am vorbit cu el la defunctul Silver Church, dar Maiden nu e Maiden fără Bruce).
Cut to:
E o zi cu tripletă de morți, Alan White (72 de ani), bateristul de la Yes pe care l-am văzut acum 20 și de ani la București, Andy Fletcher (60 de ani), keyboardistul de la Depeche Mode, pe care l-am văzut pe Arena Națională, și Ray Liotta, actorul din Goodfellas, la numai 67 de ani.
Mesajele au început să vină înainte de concert și după. Cine-mi știe blogul „cu morți”, știe de ce zic, trebuia să fie chiar azi….
Cut to:
Avionul lui Mișu a întârziat, ne tot comunicăm traseul lui cu busul, finally ajunge la mine. Avem Project fromages, are un rucsac cu goodies cu care nu poate intra la concert. Al cărui subiect face alt predicat 🙂
Bem un pahar de vin alb sec, abia cumpărat de mine, el zice că e „oțet”. Nu-s de acord, dar el stă de 20 de ani în Franța, poate știe mai bine. Apel Freeride. Și alte aplicații, dar taxiuri nema, coborîm în stradă, poate găsim acolo. În fine, găsim. Traversăm orașul pentru Bulevardul Expoziției. Cam ambuteiat, dar am ajuns la timp, in the nick of time, T minus 10 min, timp ca să ne salutăm prietenii prezenți în Aces High, chiar și să îmi iau un overpriced gin onic (two limes please…) și apoi, la apus deja dus, pe Doctor Doctor (intro-ul legendar, piesa UFO care deschide concertele Iron Maiden), am străbătut sectorul pentru a ajunge în partea dreaptă, unde era, normal, mult mai lejer, fără toaletele de rigoare (care erau în stînga).
Concertul, 20:50-22:45
Sunet bun, cald. N-am mai văzut 10.000 de oameni la un loc de la Metallica în 2019. Aud că au fost 12.000, pînă în zare. Toată parcarea Romexpo. Rock pe asfalt. Încins… Mosh, putea să plouă, dar nu. The gods of Maidens forbid. Big intro. Pagode, Bruce cu coadă, a la Mifune. La început am avut parte de trei piese de pe noul album Senjutsu (al 17-lea album de studio IM), piesa-titlu, Stratego și primul single, Writing on the Wall.
Ne regăsim cu alți maidenști, prietenii din Brașov. Încă un gin tonic, probabil este cel mai sober pour moi concert Maiden. Sau sigur! Ultima dată, la bulgari, am băut Aperoli șpriți.
Se (în)cîntă. Chorus Line. Fanii. Cei mai loiali, părerea mea. Plus neofiți. Noi știm fiecare piesă, fiecare riff, fiecare schimbare de decor, cum altfel? Scenografia, operă, pentru că despre asta e vorba, Maiden e rock operatic la cel mai (aces) high nivel, de la avionul Spitfire la zburătorul din Flight of Icarus, la funia din Halloweed by the Name, capul diavolului penumatic din The Number of The Beast, la Revelations, Blood Brothers, la Eddie samurai sau The Trooper, la un moment dat în piesă cu steagul României, la Fear of the Dark (care mi s-a părut acum cam telegrafiată). Turneul Legacy of the Beast cuprinde piese de pe toate albumele, more or less, acum încheindu-se cu piesa care înainte deschidea concertele, Aces High. Și înaintea lui, normal, discursul lui Churchill. Mult înainte de Gary Oldman 🙂
Cert este că la 50+ de ani te poți simți mereu ca la 14, momentul cînd eu mi-am cumpărat day to date pe casetă albumul Powerslave de la un centru de înregistrare (normal că erau toți pirați „oficiali”) și 2 Minutes to Midnight era rifful care se dădea la TVR (în alb/negru) de închidere or so. Și să te simți la fel de bine ca Bruce, care dă tone de ture, și se vede că îi place… și lui Janick Gears, pe care mereu trebuie să îl văd dându-se în stambă în partea unde stau eu la concert. Setlist integral aici.
Cut to:
Doppo. Am evitat mulțimile (ohoho) și am ajuns în marș la Piața Domenii, pe niște străzi pe care nu am mai fost. Thanks to Cristi! Acolo am găsit ușor un taxi și am fost să mîncăm ceva. La Legere. Bruschete, bulz (Mișu, pour l’exotisme) și mici liniștiți și un pic de vin la carafă. Où sont les walks d’antan? Am umblat prin noapte doppo Maiden nopți întregi, acum a fost 2 easy. ”People should know when they get old”…and wise? Not so much.
Cut to:
Vineri după-amiază, la o zi de la concert, a ajuns și biletul la București. Bravo, Cargus (not!), great speed de curierat. De melc codobelc. De evitat. Sorry, Cristian. Mi-a scris că și-a luat bilet la Maiden la Budapesta. Mult noroc.
Aceste memento-uri răzlețe își sunt dedicate ție. Up the Irons!
Fade out.
Til the next gig. Da, io zic că mai mergem! It always goes to Eleven!
