Mii de cărți noi în bibliotecile din orașele și satele bihorene

foto: Facebook / Ilie Bolojan

Bibliotecile din Bihor au fost dotate cu cărţi noi, printr-o achiziţie centralizată cu finanţare în valoare de 200.000 de lei de la Consiliul Județean.

Peste 1.000 de cărți s-au distribuit în vară către bibliotecile publice ce funcționează în opt orașe și 25 de comune din județul Bihor, iar în decembrie, în al doilea lot, aproape 5.000.

Cărțile, cuprinzând cele mai noi apariții editoriale, au fost cumpărate centralizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, prin finanțarea asigurată de Consiliul Județean și transferate gratuit bibliotecilor partenere.

foto: Facebook / Ilie Bolojan

„În fiecare an vom asigura bugetele necesare pentru achiziționarea a cel puțin 10.000 de cărți pentru bibliotecile din județul nostru. Din păcate, pentru că de mulți ani nu s-au mai comandat, fondul de carte era vechi, iar titlurile care au apărut în ultimii ani nu se găseau pentru a fi împrumutate, scăzând atractivitatea bibliotecilor. Oamenii educați fac o comunitate mare și prosperă. Nu există educație fără carte și fără lectură”, afirmă președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Alături de informatizarea și modernizarea clădirii Bibliotecii Județene, achiziția anuală a celor mai importante cărți tipărite și distribuirea acestora în județ face parte dintr-un proiect de încurajare a lecturii și a atragerii tinerilor spre biblioteci.

mm
Liviu Ardelean
În mass-media din 2007, i-a fost auzită vocea la Nova FM, Radio Transilvania, Star FM și a scris la Bună Ziua Făgăraș. A făcut PR, a fost consilier de imagine, s-a întors în presă și continuă activitatea în comunicare.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici